Un accident rutier s-a petrecut marți, 25 aprilie, pe Autostrada A10, Aiud - Turda, în zona kilometrului 66, în jurul orei 17.00. 

Din primele informații un bărbat a ajuns la spital, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier. Din câte se pare accidentul s-a petrecut între un autoturism și o autoutilitară. 

Publicitate

Potrivit reprezentaților ISU Cluj, pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază la un accident rutier petrecut pe autostrada A10, pe sensul de mers dinspre Turda spre Aiud, în zona kilometrului 66.

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ. Echipajele operative au găsit în momentul sosirii o autoutilitară avariată, un autoturism răsturnat pe plafon și ocupanții ieșiți din acestea.

Două persoane au fost consultate la locul accidentului de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost transportat la spital. Acesta era în stare de conștiență și era cooperant.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

sursă foto: ISU Cluj, Facebook, Info Trafic Alba