Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO UPDATE: Accident teribil cu peste 40 de autoturisme și TIR-uri, pe autostrada M1 din Ungaria, din cauza unei furtuni de praf

Publicat

Un accident grav s-a petrecut sâmbătă pe o autostradă din Ungaria, din cauza unei furtuni de praf. Zeci de persoane au fost rănite printre care, potrivit MAE, și trei români, dintre care unul grav.

Poliția a anunțat că cel puțin cinci TIR-uri și 32 de autoturisme au fost implicate în accidentul produs pe autostrada M1 care leagă Budapesta de Austria.

Accidentul în lanț în Ungaria de pe Autostrada M1 a avut loc între localităţile Tatabanya şi Budapesta, din cauza unei furtuni de praf. Zeci de maşini s-au ciocnit, sunt aproape 40 de răniţi printre care și trei români.

UPDATE 2: Potrivit Poliției maghiare, în total au fost implicate 41 de autovehicule. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit și 39 de persoane au fost rănite. Două au fost rănite foarte grav, alte 12 grav și 25 au suferit leziuni ușoare. Circulația din direcția Budapesta a fost reluată duminică, la ora 0.45 și spre Gy 12-r la ora 5.15.

Trei români printre persoanele rănite în accidentul din Ungaria

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe de la București anunță că, în urma datelor preliminare primite de la autoritățile din Ungaria, printre persoanele rănite se numără trei cetățeni români, dintre care unul este grav rănit.

„Autoritățile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unități medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgență”, a transmis MAE într-un comunicat de presă.

„Ambasada României la Budapesta continuă dialogul cu autoritățile locale pentru informații legate de unitățile medicale la care au fost transportate persoanele rănite și cu membrii de familie ai persoanelor afectate, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări”.

”Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-1-384 76 89, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon al ambasadei: +36 30 535 69 12”, mai precizează MAE.

Accidentul a avut loc în apropierea capitalei și a fost provocat de o furtună de praf care a redus foarte mult vizibilitatea pe șosea. La aceasta oră sunt confirmați 6 răniți grav si 36 in curs de evaluare medicala. 19 autovehicule au fost cuprinse de flăcări după coliziunea în lanț.

Autoritățile ungare nu au oferit date, dacă în carambol sunt implicate si autovehicule românești.

Potrivit primelor informații ale autorităților, 26 de persoane au fost rănite, din care șase sunt în stare gravă. La fața locului au fost trimise numeroase echipaje medicale, inclusiv în elicoptere.

Polițiștii au închis autostrada M1 în ambele sensuri, potrivit Mediafax.


La ora 19.00, erau raportate 42 de vehicule implicate, 37 de mașini și 5 camioane.

Potrivit surselor locale, în accident au ars 19 vehicule.

În total 36 de persoane au fost rănite, dintre care 1 persoană a suferit răni care le-au pus viața în pericol. 13 persoane au suferit răni grave.

UPDATE 1: Poliţia a închis autostrada M1 în ambele sensuri. Pompierii, poliţia şi ambulanţele au fost trimise la faţa locului în număr mare, precum și mai multe elicoptere.

Dintre vehiculele implicate în carambol, 19 autoturisme, o furgonetă şi cabina şoferului unui camion au fost complet cuprinse de flăcări.

 

O furtună puternică a provocat accidentul  din Ungaria: vântul a atins la rafală 117 km la oră

Capitala Ungariei a înregistrat, sâmbătă, un record în ceea ce priveşte puterea vântului, care a atins la rafală, pe Dealul Janos, viteza de 117 km/h, a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie.

O astfel de furtună a provocat, se pare, un accident grav, sâmbătă, pe autostrada M1, la kilometrul 26, pe sensul de ieşire din capitala Ungariei.

În condiţii de vizibilitate aproape zero, 42 de vehicule s-au ciocnit, iar 19 dintre ele au luat foc.

Ca urmare a acestui eveniment, 36 de persoane au fost rănite, inclusiv trei cetăţeni români, dintre care unul este în stare gravă, potrivit MAE.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement