Accidentul spectaculos de la Sebeș, petrecut în noaptea de luni spre marți, în care o mașină s-a răsturnat în gardul unei case apoi a luat foc, a fost provocat de un adolescent de 15 ani. Acesta furase mașina și o condusese fără permis și băut. Imediat după accident, a fugit de la locul faptei.

Publicitate

Reamintim că pompierii au intervenit în jurul orei 4.30 pentru stingerea unui incendiu la o mașină răsturnată în gardul unei case. După ce au stins flăcările, nu au găsit pe nimeni în mașină.

Vezi FOTO: O mașină a intrat în gardul unei case din Sebeș și a luat foc. Șoferul a dispărut de la locul accidentului

Publicitate

Ce a descoperit Poliția Sebeș

Potrivit IPJ Alba, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sebeș s-au sesizat din oficiu, iar din primele cercetări au stabilit că, în jurul orei 04.30, un minor în vârstă de 15 ani din Sebeș a fost implicat într-un eveniment rutier, pe raza municipiului, și ar fi părăsit locul faptei.

Publicitate

Verificările efectuate de către polițiștii rutieri au relevat faptul că minorul ar fi sustras autoturismul unui bărbat, în vârstă de 41 de ani, care se afla parcat pe strada Lungă din municipiul Sebeș.

Apoi minorul ar fi condus autoturismul, iar pe strada Cloșca, din municipiul Sebeș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Au rezultat pagube materiale și vătămarea corporală a conducătorului auto, acesta părăsind locul accidentului.

Ce alcoolemie avea minorul

Ulterior, acesta a fost identificat de polițiști. A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma evenimentului rutier, minorul a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Dosar penal

Polițiștii din municipiul Sebeș continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele.

Ancheta se desfășoară pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosință și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Publicitate