FOTO: Acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, la Blaj: trei unități de cazare, verificate de polițiști
Polițiștii din Blaj, împreună cu reprezentanții Serviciului pentru Imigrări Alba, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale în municipiu, joi, 12 noiembrie, între orele 10:00 - 12:00.
Acțiunea a vizat verificarea cetățenilor străini și a condițiilor în care aceștia își desfășoară activitatea pe raza municipiului.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul acțiunii, polițiștii au verificat, prin intermediul aplicației eDAC, 19 cetățeni străini care dețin drept de muncă în România. În urma controalelor, nu au fost constatate nereguli.
De asemenea, au fost verificate trei unități de cazare destinate cetățenilor străini.

Cu această ocazie, polițiștii le-au reamintit cetățenilor străini obligația de a respecta normele de conviețuire socială și legislația în vigoare.
Reprezentanții structurilor implicate anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale rămânând un obiectiv prioritar.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)