În săptămâna premergătoare Sărbătorilor Pascale, poliţiştii din Alba Iulia au intensificat activităţile preventive şi de combatere a fenomenului infracţional, acţionând în special în vederea diminuării faptelor de furt din locuinţe, buzunare, genţi, poşete, auto și altele. Cu această ocazie, în locurile aglomerate din oraș, au fost organizate o serie de acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru a nu fi victimele furturilor.

Publicitate

În cursul zilelor de miercuri și joi, poliţiştii Compartimentului de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii, împreună cu poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică au organizat, în municipiul Alba Iulia, în zonele aglomerate (gara, autogări, pieţe), acţiuni de informare a cetăţenilor în legătură cu metodele şi măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furt.

Cu această ocazie au fost distribuite peste 250 de materiale informativ-preventive, iar poliţiştii au purtat discuţii, în special cu persoanele în vârstă, persoanele de sex femeiesc, oferindu-le sfaturi cu privire la protejarea locuinţei şi a bunurilor persoane, precum şi câteva recomandări care să-i ajute să recunoască un potenţial infractor.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Totodată, Poliţia Alba recomandă  tuturor cetățenilor, următoarele:

La cumpărături:

- nu lăsaţi portmoneul sau alte bunuri de valoare la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor!

-păstraţi portmoneul în buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!

- nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!

Siguranţa locuinţei:

- nu primiţi în casă persoane necunoscute, care oferă spre vânzare diverse bunuri!

- nu lăsaţi uşa neasigurată, chiar dacă vă aflaţi la domiciliu!

Publicitate

- când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi ferestrele! Asiguraţi anexele!

- nu daţi informaţii despre sumele de bani sau bunurile de valoare pe care le deţineţi.