Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

FOTO: Acțiuni desfășurate de polițiștii din Alba, în taberele din județ. 500 de copii au primit sfaturi de la polițiști

Publicat

În perioada 22 – 26 iulie 2024, noi serii de copii și adolescenți, aflați în taberele de agrement din Ighiu, Tăuți și Albac, au luat parte la întâlniri în cadrul cărora au fost abordate subiecte legate de siguranță.

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară alături de cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Inspectoratul de Poliție județean Alba și specialiști ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia au organizat noi sesiuni informativ-preventive la care au luat parte aproximativ 500 de copii și adolescenți care au ales să petreacă o perioadă de vacanța mare într-o tabără din județul Alba.

Temele abordate au vizat, în principal, prevenirea victimizării din fapte cu violență, violarea vieții private și cyberbullying precum și aspecte legate de consecințele nefaste ale consumului de substanțe interzise asupra dezvoltării personale, emoționale și sociale.

În săptămâna care se încheie, polițiștii de la rutieră, împreună cu reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia au organizat și acțiuni pentru informarea participanților la traficul rutier în legătură cu riscul reprezentat de conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Participanților la trafic le-au fost puse la dispoziție materialele campaniei DRIVE CLEAN, derulată de Agenția Națională Antidrog și au fost invitați să folosească dispozitive proprii pentru a citi codul QR al campaniei și a parcurge informațiile disponibile pe site-ul Agenției Naționale Antidrog.

Activitățile informativ – preventive vor continua pe toată durata sezonului estival.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate