Actualitate
FOTO: Adina Indrei şi Radu Puia au câştigat titlul de MISS şi MISTER Majorat 2013, la Liceul Teoretic Teiuş
Adina Indrei şi Radu Puia au câştigat titlul de MISS şi MISTER Majorat 2013, la Liceul Teoretic din Teiuş. Balul Majoratului este unul deja cu tradiţie în liceu. Anul acesta au urcat pe scenă şapte perechi formate din elevi de clasa a XII care au reuşit să facă faţă cu brio probelor impuse de organizatorii din clasa a XI-a.
Conform tradiţiei Liceului Teoretic Teiuş, în fiecare an sunt sărbătoriţi elevii care ajung în ultimul an de şcoală prin intermediul unui eveniment organizat în cinstea lor numit „ Balul Majoratului”. În acest an balul s-a desfăşurat vineri, începând cu orele 17.30, la Casa de Cultură din Teiuş. Programul a fost organizat şi susţinut de elevii claselor a XI-a de la profilele Uman şi Real. Aceştia au încântat publicul cu multe momente artistice și probe bine alese pentru colegii din clasele a XII-a.
La eveniment au fost prezenți directorul liceului Octavian Rusu, director adj., Lacrima Ungur, primarul oraşului Teiuş Mirel Hălălai, cadre didactice, sponsori dar şi alţi- Juriul a fost alcătuit din șase persoane: doi profesori, doi sponsori și doi elevi.
Cele șase perechi participante au fost testate de-a lungul evenimentului, şi au trebuit să facă față mai multor probe. Pentru ȋnceput fiecare pereche s-a prezentat ȋntr-o manieră originală. Au urmat apoi proba de cultură generală, de ȋndemânare pentru fete și pentru băieți, de dans, de susținere a unui punct de vedere pornind de la o temă socială, de susținere a unui dialog cu un idol (unul dintre concurenți având rolul idolului).
Elevii claselor a XI-a au pregătit şi momente de destindere pentru participanți şi public printre care dans, scenete sau cântece. Au încântat publicul Diana Melente, Lorena, Diana Rusu, au dansat, Tibi Tamaș, fost elev al liceului şi un grup de fete din clasele a XI-a.
Scentele au fost inspirate din viața de liceu, una dintre ele fiind o adaptare după Bacalaureat de I. L. Caragiale iar cealaltă scenetă a surprins modul ȋn care răspund, elevii, cu perle, la ȋntrebările profesorului.
După ce au trebut cu brio peste toate probele la final juriul a deliberat și a ales ca Miss Majorat pe Adina Indrei şi Mister Majorat pe Radu Puia. Miss Popularitate a fost aleasă de public Dariana Repede iar Mister Popularitate, Marius Pilț.
La final toți participanți au servit o bucată de tort, oferită de organizatori, după care au continuat distracția alături de organizatori și profesori.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News