Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO ADR Centru: Dezbateri la Sibiu și Alba Iulia. Cum se poate dezvolta Regiunea Centru prin industriile creative, sectorul IT şi cel agroalimentar

Publicat

AB (1)Discuții practice despre problemele și soluțiile de îmbunătățire a trei domenii cu impact major în dezvoltarea celor șase județe din Regiunea Centru au fost abordate pe parcursul a două zile în cadrul sesiunilor de dezbateri organizate de către ADR Centru. Idei de proiecte pentru industriile creative și pentru dezvoltarea sectorului IT au fost dezbătute în 28 septembrie 2016 la Sibiu, iar la Alba Iulia, în 29 septembrie 2016, s-a discutat despre problemele din sectorul agroalimentar și proiecte necesare pentru rezolvarea lor.  

A treia săptămână de dezbateri pentru elaborarea documentului de planificare Concept Note Regional, a reunit reprezentanții autorităților publice locale, ai mediului de afaceri, asociații din domeniile abordate, dar și reprezentanții mediului universitar din cele șase județe ale Regiunii Centru.

”Soluțiile și propunerile rezultate în cadrul sesiunilor de dezbateri din această săptămână, dar și în celelalte deja desfășurate sau în cele ce vor mai avea loc, vor fi preluate în Concept Note-ul regional. Aceste întâlniri sunt foarte utile și ne-am bucura dacă prezența reprezentanților mediului de afaceri ar fi mai mare, deoarece ei se lovesc de obicei de bariere instituționale, ei ajung la consumatorul final și ei au contact cu alți parteneri de afaceri. De aceea, problemele ridicate de investitori, dar și soluțiile propuse, ne-ar ajuta enorm de mult în elaborarea unui document cât mai practic și aplicabil, care, pe termen lung are mai multe șanse a fi realizat, având o componentă majoritar pragmatică. În același timp și mediul universitar are un rol foarte important în cadrul întâlnirilor, deoarece ei vin cu propuneri de proiecte inovative sau soluții identificate prin cercetare și dezvoltare. Iar reprezentanții autorităților publice locale dorim să vină în întâmpinarea tuturor celorlalți prin preluarea și adaptarea ideilor discutate la nevoile cetățenilor”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

SB (1)Primăria municipiului Sibiu a fost gazda sesiunii de dezbateri cu reprezentanții grupului tematic constituit pentru elaborarea documentului de planificare Concept Note Regional, din 28 septembrie 2016, în domeniul Sectorului IT și al Industriilor creative. Locația sibiană a fost selectată pe baza experienței din zonă, în ceea ce priveşte evenimentele cu impact în domeniul cultural, dar și datorită potențialului economic din domeniul IT, sectoare de activitate a căror dezvoltare sunt priorități la nivelul Regiunii Centru. Circa 30 de participanți au discutat despre cum se poate dezvolta o economie bazată pe cunoaștere, care sunt soluțiile practice ce pot fi aplicate de către mediul de afaceri în sectorul IT și ce tipuri de proiecte cu componente de inovare, cercetare și dezvoltare pot obține finanțare. Accesarea de fonduri europene nerambursabile și sursele de finanțare disponibile, derulate atât prin Programul Operațional Regional, cât și direct de la Comisia Europeană, pentru dezvoltarea inteligentă și durabilă a sectorului TIC și a industriilor creative, au fost subiecte prezentate celor din grupul de lucru. În urma lucrului pe grupuri, digitalizarea și securizarea informațiilor, crearea unei baze de date, intermedierea transferului tehnologic, crearea unui portal electronic de informații regional, educație antreprenorială, bancă de inovații și idei, centru de transfer tehnologic 3D, proiecte de co-creație în domeniul artelor spectacolului și activități intense de promovare a informațiilor disponibile, au fost câteva idei colectate pentru a fi preluate în Concept Note.

AB (5)Întâlnirea de lucru din 29 septembrie 2016, ce a avut loc la sediul ADR Centru de la Alba Iulia, a reunit circa 20 de participanți din diverse domenii ale sectorului agroalimentar. În cadrul  acestei sesiuni s-au adus în discuție soluții de susținere a sectorului agroalimentar, nevoi și metode pentru dezvoltare, promovare și extindere a afacerilor la nivel european în acest domeniu. Focus Group-ul constituit pentru discuții practice a reunit reprezentanții mediului de afaceri din sectorul agroalimentar, ai mediului universitar, ai clusterelor și ai autorităților publice locale din Regiunea Centru. Cu o suprafață agricolă de peste 55% din suprafața totală a regiunii, sectorul agroalimentar din Regiunea Centru este unul din domeniile de specializare inteligentă regionale care necesită abordări punctuale despre modul în care Uniunea Europeană susține investițiile din domeniu pentru creșterea numărului locurilor de muncă. Ca urmare a discuțiilor pe tematica dezvoltării sectorului agroalimentar a reieșit necesitatea încurajării crescătorilor de animale să dezvolte linii de producție cu mărci proprii, importanța certificării produselor obținute în fermele mici, necesitatea formării profesionale a micilor fermieri, dar și organizarea de evenimente de promovare și vizite la ferme pentru a consolida gradul de cunoaștere și încredere în produsele locale.

Sesiunile de dezbateri pentru elaborarea Concept Note-ului vor continua în săptămânile care urmează. Acest document strategic este important pentru implementarea Axei Prioritare 1 – Promovarea transferului tehnologic prin POR 2014-2020. Prin intermediul acestei Axe Prioritare se vor finanța activitățile specifice pentru dezvoltarea entităților de inovare și transfer tehnologic, implicit și a centrelor de competență, în concordanță cu Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare și cu Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate