Eveniment
FOTO: „Alba Carolina Cup” – „Best in Show”. Marii câştigători ai expoziţiei chinologice din Şanţurile Cetăţii Alba Iulia
„Alba Carolina Cup” s-a încheiat duminică, cu decernarea premiului „Supreme Best in Show”, câştigat de un foarte carismatic Bichon Frise. Nouă rase au primit cupe în cadrul expoziţiei, cele mai apreciate fiind Ciobănescul românesc carpatin, Ciobănescul românesc corb, Siliam Terrier, Siberian Husky, Beagle, Golden Retriever, Bichon Frise şi Borzoi.
În ciuda căldurii greu suportabile şi a publicului mai puţin numeros faţă de alte evenimente de acest gen, participanţii la expoziţia „Alba Carolina Cup” au făcut un spectacol apreciat şi au câştigat titluri pe măsură. După sesiunile de arbitraj, în care au fost punctate particularităţile fiecărui exemplar în funcţie de rasă, vârstă şi alte considerente, proprietarii de câini au putut obţine certificate de aptitudini pentru campionat pentru patrupedele prezentate în show.
Vezi aici detalii din prima zi a evenimentului „Alba Carolina Cup”.
Un moment spectaculos a fost demonstraţia de dresaj canin, în care „vedetă” a fost câinele Slow, antrenat de Ciprian Cordoş, seminifalist la „Românii au Talent”.
La finalul zilei de duminică, titlul de „Best in Show” a fost primit de un silian terrier, care, la sfârşitul competiţiei, a pierdut în faţa bichon-ului frise, care câştigase acelaşi titlu cu o zi înainte şi a devenit „Supreme Best in Show”.
Au fost înscriși peste 450 de câini din 70 de rase diferite, printre care și campioni mondiali, europeni, internaționali sau naționali. La acest eveniment, cei interesaţi să cumpere un animal de companie ori de pază au putut sta de vorbă cu crescătorii, au putut afla detalii despre fiecare rasă, iar pe unele dintre acestea le-au şi văzut.
Foto: Cosmin NISTOR
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News