Actualitate
FOTO: „Albaiulian, mândru la volan” II: Șoferii au fost invitați din nou să-și arate aprecierea față de orașul natal

Sâmbătă, 26 mai, între 13.30 și 14.30, au fost distribuite steguleţe şi odorizante în zona sensului giratoriu de lângă Cinema „Dacia”, şoferilor aflaţi în trafic. „Cadourile” de ziua oraşului au putut fi ridicate şi de la intrarea principală în sediul Primăriei Alba Iulia – Calea Moților nr. 5 A, între orele 12.00 și 14.00.
”Campania este la cea de-a doua ediție în acest an, fiind organizată pentru a pune în evidență apartenența localnicilor la acest oraș și pentru a se distinge cât mai bine în trafic, de zilele orașului”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer. Acesta a amintit că, anul trecut, campania a avut și alte elemente, respectiv un sticker cu inscripția ”Albaiulian mândru la volan”, însă acum s-a renunţat şi au fost distribuite steguleţe şi odorizante.
Șoferii s-au bucurat de micile atenţii şi s-au declarat „mândri la volan”. Organizatorii acţiunii au împărţit cadourile şi în staţia de taxi şi în parcările din zonă. Anul acesta, 1.000 de mașini vor „colora” oraşul cu inscripţiile „Cealaltă Capitală”.

Andreea MEZEI

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News