Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Albaiulienii de la ZadaR, câștigătorii locului I la „Jam Session Festival” de la Sighișoara

Publicat

YouTube video

Albaiulienii de la Trupa ZadaR au arătat încă o dată că sunt un nume despre care cu siguranță vom mai auzi pe scena muzicii rock din România. Artiștii au obținut în acest sfârșit de săptămână locul I la „Jam Session Festival” ce s-a desfășurat la Sighișoara, un eveniment-concurs ce și-a propus să promoveze talente mai puțin cunoscute din România și, de ce nu, să inițieze o nouă mișcare rock.

ZadaR au concurat cu alte 20 de trupe și au reușit să se întoarcă acasă cu marele premiu și sute de alți fani pe care i-au câștigat la Sighișoara.

“Festivalul are ca scop promovarea formaţiilor mai puţin cunoscute. Acesta s-a născut din pasiunea noastră, a organizatorilor Jam Session Festival pentru muzică şi din dorinţa de a aduce un suflu nou pe piaţa muzicală românească şi nu numai! Numele acestui festival reprezintă un brand în sine, iar cei în domeniu vor recunoaşte mereu denumirea. Participanţii vor avea parte de o experienţă cu totul nouă, de un public extraordinar, însă există, de asemenea, şi posibilitatea unui câştig financiar”, au transmis organizatorii festivalului aflat în acest an la prima ediție.

Trupa ZadaR a luat na;tere undeva la începutul anului 2011 din colaborarea chitaristului Dan Tudor cu vocalul Vali Andronache. Una dintre primele piese ZadaR, „Tu nu eşti”, a fost difuzată la radio-urile din Germania, unde a ajuns într-un top până pe locul 1, unde au rămas timp de 2 săptămâni, lucru mare pentru o trupă străină, care nu cânta într-o limbă de largă circulaţie. În august 2011 colaborarea celor doi se transformă într-o trupă în adevăratul sens al cuvântului, de atunci, membrii trupei sunt: Dan Tudor-chitară/voce, Vali Andronache-voce/chitară, Laur Făgădar-tobe, Ovidiu Pârjol-clape, Johann Hentz-bass.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Catalin

    duminică, 12.08.2012 at 15:00

    Felicitari!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax