Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Albaiulienii din Diaspora au votat. Mesaje din Paris, Madrid, Tel Aviv, Ontario, Dublin și din multe alte locuri

Publicat

Cetățenii din Alba stabiliți în străinătate s-au prezentat în număr mare la alegerile prezidențiale. Aflați la mii de kilometri de țară, aceștia s-au prezentat începând de vineri la secții, pentru a-și exercita dreptul la vot. Au rămas „patrioți” și, spun aceștia, au votat pentru „o Românie mai bună, în care să se poată întoarce cu drag”.

La Paris, la Madrid, la Dublin, la Tel Aviv sau în Statele Unite, românii s-au dus la vot.

„Am fost să votăm azi (n.r. – sâmbătă, 9 noiembrie) la ambasada Română din Tel Aviv, rămânem patrioți. Ne-am dus cu prietenii, secția de votare 282. Să fie bine întregii țări, și poate celor care din Diaspora s-ar întoarce”, ne-a transmis Nora Iancu, o albaiuliancă stabilită în Israel.

”Am votat la Madrid. A fost ușor, a mers bine. Ar trebui să meargă toată lumea la vot, dacă noi din Diaspora putem, ar trebui să puteți cu toții. Îi salut pe prietenii mei din Alba Iulia, abia aștept să ne vedem de sărbători” a spus Marius Oargă.

Sectia de votare din Madrid

Familia Filimon din Alba Iulia a votat la Paris. ”Față de altă dată, a fost foarte simplu. Am votat la Ambasadă. Intrai, votai, ieșeai… am fost sâmbătă pe la 10-11. A fost frumos. Ne-au spus să transmitem cunoscuților să vină la vot pentru că e lejer” a declarat pentru Alba24, Cristian Filimon.

La Ambasada Frantei, cu părinții la vot

La Ambasada Frantei, cu părinții la vot

Anca Dobrotă a votat cu familia în Ontario, Canada. Radu Barna, și el din Alba Iulia, a votat la Dublin: ”Din păcate, secția de votare s-a mutat și a trebuit să mergem mai departe, undeva mai in sudul orașului, dar a fost duminică și traficul a fost ușor”.

De asemenea, foarte mulți albaiulieni care muncesc în Germania, s-au dus și ei la vot, mai ales în zona Munchen și Stuttgart. Cristina locuiește la Landshut: ”A fost foarte fain, a fost plin de oameni civilizați”, a transmis aceasta, pentru Alba24.

Vot masiv în Diaspora

De un moment inedit au avut parte cei care au fost prezenți sâmbătă, în jurul orei 16:30, la secția de votare numărul 181 din Sogel, Germania.

CITEȘTE ȘI: FOTO VOT DIASPORA: Scenă inedită la o secție de votare din Germania. O mireasă a votat în ziua nunţii

În ziua nunţii, o mireasă îmbrăcată în tradiţionala rochie albă, a venit să-şi exprime dreptul de a vota, iar  alături de ea s-a aflat și proaspătul său soț.

Pentru prima dată în istoria electorală românească, anul acesta românii din afara granițelor au avut la dispoziție trei zile pentru a vota la scrutinul prezidențial.

Cele 835 de secții de votare din diaspora s-au deschis vineri la ora locală 12:00, iar doritorii au avut la dispoziție, în prima zi, nouă ore pentru a-și exprima opțiunea electorală, până la ora 21:00. În străinătate au fost organizate 835 de secţii de votare, cele mai multe în Spania şi Italia (143, respectiv 142).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate