Albaiulienii vor putea cultiva legume, plante aromatice și flori, pe bază de contract sau abonament anual, pe terenuri amenajate în șanțul Cetății Alba Carolina.

Potrivit viceprimarului Emil Popescu, în zona de pe latura de nord, aflată în plin proces de reconversie urbanistică, se dorește amenajarea unor grădini urbane, care să păstreze vie activitatea de grădinărit care s-a desfășurat pe aceste suprafețe în ultimii 30 de ani. 

Publicitate

În zona grădinilor urbane urmează să fie amenajat un izvor suprateran, cu bazine de colectare și cișmea din beton hidrofugat, dar și spații pentru odihnă.

Accesul se va face de pe strada Gemina, pe o alee din piatră naturală, dar și din zona de est, pe o alee înierbată, pe sistem geogrilă. Tot în zonă urmează să fie plantată o zonă cu plante aromatice (lavandă).

„Pentru a păstra vie activitatea de grădinărit care s-a desfășurat pe aceste suprafețe de teren în ultimii 30 de ani, se dorește amenajarea, în interiorul zonei dedicate proiectului, a unor spații pentru agricultură urbană pentru care albaiulienii să poată avea un contract sau abonament anual cu primăria, și unde să-și poată amenaja și planta o grădină proprie, cu flori și plante, conform trendului de grădină urbană care s-a răspândit peste tot în lume”, a explicat viceprimarul Emil Popescu.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Reamintim faptul că șanțul exterior al Cetății Alba Carolina, pe latura de nord, se află în plin proces de reconversie urbanistică și peisagistică. Potrivit viceprimarului Emil Popescu, lucrările sunt în grafic, iar termenul de finalizare va fi luna decembrie a acestui an. 

Proiectul de reconversie funcțională presupune realizarea de noi spații urbane destinate activităților de recreere prin amenajarea unui parc situat în șanțul perimetral al Laturii de Nord a Cetății Alba Carolina pe o suprafată ce însumează peste două hectare, contribuind astfel la creșterea atractivității Cetății, înfrumusețarea și regenerararea mediului urban.

Publicitate

Zona va beneficia de alei înierbate, alei din piatră naturală, piste de biciclete, locuri de joacă și mobilier urban, dar și de zone verzi, spații publice amenajate pentru agrement și petrecerea timpului liber.