Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Amenzi de peste 86.000 de lei după o acțiune a polițiștilor și jandarmilor din Alba. Șase șoferi au rămas fără permise

Publicat

Sâmbătă, 8 iulie 2023, peste 230 de polițiști și jandarmi din județul Alba au acționat, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Potrivit IPJ Alba, cu ocazia acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 912 persoane și au fost verificate 517 autovehicule.

Au fost constatate 262 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice și la Legea 61/1991 privind liniștea și ordinea publică, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 86.115 lei.

Au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost reținute 6 permise de conducere, din care unul pentru conducere sub influența substanțelor interzise și unul pentru depășirea regimului legal de viteză cu peste 50 de kilometri/oră.

Au fost efectuate 223 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat două infracțiuni.

De exemplu, în cadrul unei acțiuni care a fost organizată de Poliția Municipiului Aiud pe raza municipiului și a secției de poliție rurală arondată, polițiștii au oprit și au legitimat 191 de persoane și au verificat 55 de autovehicule.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement