Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

FOTO: Cruci vopsite cu portocaliu în cimitirul municipal din Alba Iulia. Atenționare pentru rău platnici. Poliția anchetează cazul

Publicat

Mai multe cruci aflate în cimitirul municipal din Alba Iulia au fost marcate, înainte de Ziua Morților, cu vopsea portocalie. Acțiunea reprezentanților societății care administrează cimitirul a vizat locurile de veci care au taxele neachitate. 

Polițiștii au deschis o anchetă și efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte. Potrivit Codului penal, cei găsiți vinovați riscă până la 2 ani de închisoare sau amendă.

Potrivit IPJ Alba, la data de 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că reprezentății societății care administrează cimitirul ar fi aplicat vopsea de culoare portocalie pe mai multe morminte din incinta cimitirului.

Acțiunea acestora a avut loc ca urmare a neplății de către concesionarii locurilor de veci a obligațiilor legale.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, faptă prevăzută de art. 383 alin. 2 din Codul penal.

Ce spune administratorul firmei care gestionează cimitirul

Bogdan Ion, administratorul firmei Corona, care gestionează cimitirul a confirmat pentru Alba24 că polițiștii au fost la fața locului și a adăugat că le-a explicat despre ce este vorba.

Acesta a spus că potrivit legilor în vigoare (inclusiv potrivit legii Pompelor Funebre) și regulamentului primăriei, neplata timp de doi ani a taxelor pe mormânt poate duce la pierderea acestuia.

El spune însă că nu a fost niciodată cazul să fie aplicată această perioadă de doi ani, la Alba Iulia.

”Din cele aproximativ 6.000 de morminte, vreo 50 sunt cu taxele neplătite de mai bine de 10 ani sau nu au plătit niciodată, iar multe au dreptul de folosință (de 25 de ani – n. red.) expirat. Aceste locuri trebuie redate în circuit” a spus Bogdan Ion.

Acesta a adăugat că inițial pe mormintele aflate în această situație au fost așezate niște plăcuțe informative, iar semnalizarea lor cu vopsea portocalie a venit ulterior, ca o măsură mai vizibilă, luată înainte de Ziua Morților, când lumea merge la cimitir.

El spune că 3 aparținători au contactat administrația cimitirului, în urma măsurii.

Oamenii care au mers la cimitir în aceste zile nu au înțeles însă că este vorba despre o măsură administrativă, considerând că vopsirea crucilor, indiferent de motiv, este inacceptabilă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. apartinator

    vineri, 04.11.2022 at 13:59

    Asa se intampla cand sarantocul ajunge patron. Eu i-as da cu vopsea pe casa.
    Un nesimtit. La cati bani ia putea sa caute apartinatorii, dar e ami comod asa ca nesimtitul.

  2. pilu

    vineri, 04.11.2022 at 16:11

    APARŢINĂTOR
    Măi omule, ăsta are alt regim faţă de oamenii simplii. A venit cum a venit şi orice ar face i se iartă. Aşa că vă legaţi deageaba de el.E şi el o interfaţă şi atât.

  3. facsimil

    vineri, 04.11.2022 at 17:01

    da. îl știm cu toții pe marele întreprinzător de la corona.
    un român adevărat și un om deosebit. locul lui este alături de restul controversaților, și anume la universitatea de studii inteligente din Aiud.

  4. Nesimtirea

    sâmbătă, 05.11.2022 at 08:26

    Dacă vă uitati cu atentie la ce masini de lux parcheaza îmbuibatul ,,patronel” sau progeniturile lui in fată la biroașul cimitirului o să vă dați seama că de bun simț sau 7 clase nici nu poate fi vorba ! Dacă nici acum, dupa mizeria pe care a făcuto nu va fi pus cu botul pe labe de catre primar, ADIO REALEGERE !! Contractul de administrare …… TREBUIE REZILIAT ! Lipsa de respect nu trebuie tolerata ! Si morții il vor blestema cu tot ce are mai drag.

  5. Crinela

    marți, 08.11.2022 at 03:38

    Se pare ca „domnul” si-a cautat-o cu lumanarea. Class action for profanare de morminte. I dorim o uniforma din aceeasi culoare portocalie.Intretinerea cimititului lasa mult de dorit!!! Cata nesimtire!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate