Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Aparat de radiologie modern, cu prindere în tavan, instalat în premieră la Spitalul Municipal din Aiud

Publicat

Continuă modernizarea Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală (LRIM) din cadrul Spitalului Municipal Aiud. Potrivit reprezentanților instituției, a fost finalizată pregătirea spațiului și instalarea aparatului de radiologie Didital DRGEM Co (Corea de Sus), model GXR-82 SD cu prindere în tavan. 

Aparatul digital cu prindere în tavan, o premieră în cadrul LRIM, oferă multiple avantaje operatorilor și permite un diagnostic mai rapid și mai precis.

„Telediagnosticul devine astfel o opțiune nu doar în ceeea ce privește diagnosticul prin Tomografia Computerizată dar și prin Radiodiagnosticul digital.

Sistemul integrat PACS permite transmiterea rapidă a informațiilor către secțiile și specialiștii care au solicitat examinarea din cadrul spitalului sau în afara la instituțiile cu care se colaborează. Documentația pentru obținerea autorizației a fost trimisă la CNCAN conform procedurii urmând ca în scurt timp aparatul să fie efectiv dat în folosință.

Chiar și în această perioadă dificilă încercăm să continuăm dezvoltarea serviciilor medicale pentru a fi la înălțimea chemării pe care o trăim zi de zi”, au transmis reprezentanții instituției medicale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement