Actualitate
FOTO: Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, prezentă la o conferință internațională privind incluziunea rromilor, la Praga
În perioada 9-10 iunie 2022 a avut loc la Praga conferința anuală a rețelei Eurodiaconia, desfășurată sub tematica „Incluziunea rromilor – accesul acestora pe piața muncii și la educație de calitate”. La întâlnire au participat reprezentanți ai ONG-urilor implicate în acțiuni sociale, afiliate Eurodiaconia, din Cehia, Finlanda, Germania, Serbia, Slovacia, Spania, Ungaria și România.
La această conferință, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a fost reprezentată de către psihologul Nicoleta Presecan, manager de formare, cu o vastă experiență în lucrul cu copiii din rețeaua centrelor de prevenire a abandonului școlar aflate în administrarea Asociației.
În cadrul întâlnirilor a fost prezentat și modelul de bune practici pe care îl oferă Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei în acordarea de servicii educaționale și sociale copiilor și tinerilor aflați în situații de vulnerabilitate, prin 50 de așezăminte de ocrotire a copiilor, pe care le administrează.
Directorul Diaconia ECCB Cehia a deschis sesiunea de prezentări și dezbateri, evidențiind provocările legate de integrarea copiilor rromi în învățământul de masă. De asemenea, au fost făcute cunoscute și soluțiile optime prin care se pot facilita egalitatea de șanse și coeziunea socială.
Prin intermediul acestei conferințe au fost prezentate la dispoziție informații despre cadrul strategic la nivel național pentru populația rromă și au fost puse la dispoziția participanților pentru a le folosi în special în colaborarea cu instituțiile publice de la nivel local și național.
Gazdele au organizat o vizită pe teren la centrul din Jablonec, un spațiu în care sunt furnizate servicii sociale pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani provenind din comunitatea de rromi a orașului. Participanții au observat cum cei mici sunt ajutați să recupereze decalajele școlare, iar cei mari să-și găsească un loc de muncă, fiind asistați inclusiv în discuția cu angajatorul.
În urma dezbaterilor s-au conturat câteva idei principale, ca modele de bune practici ce pot fi implementate la nivelul fiecărei țări.
Ideile au surprins colaborarea cu părinții copiilor rromi; instruirea profesorilor; participarea și implicarea reprezentanților etniei rrome la discuțiile legate de politicile publice care privesc această comunitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News