A început construirea ansamblului de locuințe sociale din cartierul Gheorghe Șincai la Alba Iulia, un proiect în valoare de 6,4 milioane lei. Blocul va avea 21 de apartamente.

”Au început lucrările de construcție la ansamblul de locuințe sociale din cartierul Gheorghe Șincai din Municipiu.

Publicitate

Proiectul, în valoare de 6.418.626,66 lei fără TVA, vizează construirea unui bloc de locuințe care va avea 21 de apartamente și este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014- 2020”, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Modernizările urbane din cartierul ”Gheorghe Șincai”

Contractul de finanțare pentru reabilitarea spațiilor publice urbane din cartierul ”Gheorghe Șincai”, pe o suprafață de peste 2 hectare a fost semnat anul trecut. Investiția este de peste 22,2 milioane lei, din care aproape 20 milioane lei (peste 4,17 milioane euro) sunt sume nerambursabile (POR Regio).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Prin această inițiativă, se vor face investiții, pentru crearea unui cartier modern și relaționarea cu celelalte zone urbane:

  • crearea de spații publice urbane în zona urbană marginalizată (sistematizare și echipare infrastructurală)
  • crearea de facilități pentru recereere (zone special amenajata pentru sport, locuri de joacă pentru copii
  • modernizare Piața Talcioc
  • crearea de spații verzi (scuaruri, grădini)
  • construire ansamblu de locuințe sociale

Două blocuri de locuințe sociale

Pentru implementarea proiectului ”Ansamblu urban cu spații socio-culturale, educative și de locuit, cartier Gheorghe Șincai, Alba Iulia” sunt prevăzute două contracte:

  • Etapa I – construire bloc nr. 1 zona Z3 din PUZ (din obiectivul construire ansamblu locuințe sociale 2 tronsoane, ce include și bloc nr.2 tronson tip B în etapa II)
  • Etapa I – construire ansamblu urban cu spații socio-culturale, educative și de recreere (etapele 1 și 2)
Publicitate

Cele două blocuri de locuințe sociale vor avea fiecare trei niveluri (parter și două etaje), cu suprafață utilă de 1.143,58 mp. Fiecare va costa 5.921.598,99 lei (inclusiv TVA), din care lucrări de construcții-montaj 4.330.425,47 lei cu TVA.

Vor fi asigurate un 42 de apartamente, cu 1, 2 și 3 camere care vor putea găzdui aproximativ 130 persoane.

Termenul de realizare a fiecărei dintre cele două investiții este de 20 de luni, din care 14 luni pentru construire.