Connect with us
Advertisement

Administrație

FOTO: Au început lucrările de modernizare a Drumului Județean 107 K Întregalde – Bârlești, până la intersecția cu Transapuseana

Publicat

Au început lucrările de modernizare a Drumului Județean 107 K Întregalde – Bârlești (Mogoș), până la intersecția cu Transapuseana, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.

Drumul are o lungime de 13,5 kilometri, iar termenul de finalizare este 2025. Patru poduri vor fi construite de la zero, iar unul va fi reabilitate.

Contractul a fost atribuit SC DPL Alba, compania Consiliului Județean Alba.

”Reamintesc faptul că aici vom asfalta 13,5 kilometri de șosea, vom construi 4 poduri noi și vom reabilita un altul.

Valoarea totală a investiției este de 25 de milioane de lei, fără TVA, și se derulează prin Programul Național Anghel Saligny.

În clipa de față se lucrează pe primii 3 kilometri, dinspre Bârlești. De săptămâna viitoare numărul echipelor va fi suplimentat, pentru a spori, la maxim, ritmul de lucru.

Zona este una absolut superbă, motiv pentru care sunt sigur că cei care doresc să se bucure de peisaje unice vor aprecia din plin această investiție în infrastructură” a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement