Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Autospecială destinată intervențiilor și salvării de la înălțime, în dotarea pompierilor din Aiud

autospeciala ISU Alba_Aiud

Publicat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba are în dotare o nouă autospecială destinată intervențiilor și salvării de la înălțime care este folosită pe zona de competență a Detașamentul de pompieri de la Aiud.

Autospeciala de intervenție și salvare de la înălțimi model M42L este destinată intervenției și salvării de la înălțime pe timpul stingerii incendiilor și în cazul producerii unor accidente tehnologice, dezastre sau calamități natural, precum și în cazul altor operațiuni ce presupun lucrul la înălțime.

Autospeciala este proiectată pe o infrastructură de tip autoșasiu Iveco Eurocargo ML 180 E32 și are următoarele caracteristici:

– cabină 1+2 locuri care au montate o instalație specializată pentru intervenție și salvare de la înălțimi;

– autoșasiul este echipat cu motor cu nivel euro6 și prize de putere care asigură punerea în funcțiune a echipamentelor din dotare;

– instalația de calare asigură orizontalizarea autospecialei în vederea lucrului cu instalația specială;

– instalația specializată pentru intervenție și salvare de la înălțime este formată dintr-un turn rotator cu pachet de scări extensibile compus din: pachet de scări, platformă de lucru la vârf și lift;

– mișcările de rotire, de ridicare și extindere a pachetului de scări pot fi executate în același timp (simultan);

– liftul asigură urcarea/coborârea persoanelor în/din platforma de lucru;

– platforma de lucru este echipată cu mijloacele tehnice de intervenție și protecție necesare;

– instalația pentru stingerea incendiilor montată în platforma de lucru, permite atât refularea apei/spumei cu ajutorul unui tun (fixat de platformă), cât și cu ajutorul unor țevi de refulare manuale;

– dispozitivul tip macara, troliu TR 300 are capacitatea de ridicare de 300 kg.

Instalația de comunicații este compusă din: postul de comandă principal la baza turnului rotitor permite executarea tuturor manevrelor, inclusive posibilitatea preluării comenzilor postului secundar amplasat pe platformă; postul de comandă secundar aflat pe platforma de lucru, permite executarea tuturor manevrelor; 2 posturi de comandă pentru calare.

Instalația pentru comunicații asigură legătura între postul principal și secundar de comandă și include un echipament de amplificare a vocii în vederea transmiterii de mesaje. De asemenea, autospeciala este dotată cu o instalație ce asigură semnalizarea sonoră și optică în cazul apropierii de pozițiile limită de siguranță, iar instalația de iluminare suplimentară permite realizarea condițiilor de vizibilitate normală în zona intervenției autospecialei.

Autospeciala a fost achiziționată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu fonduri europene în cadrul proiectului ,,Concept modern integrat pentru managementul situațiilor de urgență”, finanțat prin Sisteme Integrate pentru Situații de Urgență (SISU).

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate