Problemele în alimentarea cu energie electrică au continuat și luni, 25 decembrie, în zona Munților Apuseni. Vântul puternic a doborât copaci peste liniile de medie tensiune. 

Luni au fost semnalate mai multe avarii ale rețelelor electrice din zona munților Apuseni, a anunțat Instituția Prefectului Alba.

Publicitate

Acestea au fost cauzate în special de copaci căzuți pe conductoarele liniilor electrice aeriene de medie tensiune.

Formațiile DEER (Electrica) au intervenit încă de la primele ore ale zilei pentru a remedia defectele apărute la 3 linii de medie tensiune și 2 posturi de transformare, potrivit sursei citate.

La transformatorul de la Scărișoara se montează grup electrogen.

Luni seara (ora 19.00), nu mai erau consumatori nealimentați.

Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din Alba

Circulația pe drumurile din județul Alba se desfășura în condiții de iarnă.

Publicitate

Nu erau drumuri blocate sau sectoare de drum închise.

S-a acționat pentru asigurarea scurgerilor de apă pe DN74 și DN75, conform reprezentanților SDN Alba.