Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Batalionului 136 Geniu ”Apulum” din Alba Iulia, gazda exercițiului multinațional IEL MILU 2017/1

Publicat

20170405_133129 În perioada 03-07 aprilie 2017, la sediul Batalionului 136 Geniu ”Apulum” din Alba Iulia, s-a desfășurat exercițiul multinațional ”IEL MILU 2017/1” la care au participat militari din Bulgaria, Croația, Georgia și România. În cadrul exercițiului, militarii s-au antrenat pentru organizarea, planificarea și executarea misiunilor privind sprijinul genistic pentru infrastructura de logistică , conform scenariului propus.

Acest exercițiu s-a dovedit a fi o bună oportunitate pentru dezvoltarea abilităţilor comandanţilor de plutoane în rezolvarea incidentelor conform procedurilor standard de operare, perfecţionarea procedurilor de comandă şi control și întărirea relaţiilor de colaborare în mediul multinațional.
De asemenea a constituit o etapă importantă de pregătire pentru cel de-al doilea exercițiu – IEL MILU 2017/2 care se va organiza în luna iulie în zona localității Râureni, din județul Vâlcea.

La final, comandantul unității, locotenent colonel Mihai Ilie Rusu a adus mulțumiri întregului personal participant pentru profesionalismul de care a dat dovadă, a înmânat diplome și a scos în evidență modul exemplar de conducere și executare a sarcinilor încredințate.
Inițiativa IEL MILU are drept obiectiv participarea la operații NATO, ca parte a unei forțe multinaționale, pentru îndeplinirea misiunilor logistice cu specific de geniu dintr-un teatru de operații, cu capabilități privind construcția, repararea și menținerea viabilității drumurilor și podurilor militare, construcția de helipad-uri și platforme pentru cartiruire, aprovizionarea cu energie electrică și sprijin EOD.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement