Eveniment
FOTO: Bază de agrement de 3,5 milioane lei, la BLAJ. Bazine cu apă încălzită și terenuri de sport moderne. Program și prețuri
Unul dintre cele mai moderne ștranduri din județul Alba se deschide luni, în Blaj. Cetățenii din Mica Romă și cei din împrejurimi se vor putea bucura în această vară de o zonă de agrement care are patru bazine, cu apă încălzită, teren de tenis, spații de joacă și un teren multifuncțional.
Vara le aduce cetățenilor din Blaj un spațiu de agrement unde cu siguranță își vor petrece zilele călduroase din aceste luni. Baza de agrement este destinată și celor care vor doar să se bucure de mișcare, fără a face baie, deoarece are în incintă două terenuri de sport.
Bazinele au fost realizate pentru a mulțumi toate categoriile de vârstă. Există trei bazine pentru copii și unul de dimensiuni mari, de 50/20 de metri pătrați, cu o adâncime de la 1,30 m până la 1,50 m. Toate sunt încălzite, bazinul mare cu ajutorul panourilor solare, iar cele mici, electric. Astfel, cei care se tem că vor avea parte și de zile mai răcoroase nu trebuie să își facă griji că apa nu va fi îndeajuns de caldă.
Baza de agrement se va deschide luni, iar programul va fi în intervalul orar 9.00-23.00. Prețurile sunt de 15 lei pentru adulți și 8 lei pentru copiii de peste 6 ani. Micuții de până în 6 ani au intrare gratuit.
Proiectul pentru amenajarea acestei baze a fost aprobat în luna ianuarie 2015, în cadrul unei ședințe a CJ Alba. Atunci s-a aprobat acordul de principiu pentru asocierea între Consiliul Local din Blaj şi Consiliul Judeţean Alba, pentru a suporta cheltuielile pentru amenajarea unei baze de agrement la Blaj. Acestea au fost estimate la valoarea de 3,5 milioane lei şi vor fi împărţite la jumătate între cele două instituţii.
Fiecare s-a angajat să suporte din bugetul propriu contravaloarea a ½ din cheltuielile totale aferente realizării obiectivului şi preiau în acelaşi procent imobilul ce va face obiectul investiţiei, adică teren şi construcţii, de 10.476 mp.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
piticu atomic
sâmbătă, 18.06.2016 at 22:14
Nu exista primar ca Dumitrel. Toti banii judetului bagati la Blaj. Milioane grele in volei si alte prostii
Alexandra Suciu
vineri, 05.08.2016 at 12:48
Buna ziua. La ce adresa gasim acest strand?