Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Bibliotecă virtuală gratuită lansată de un albaiulian. Operele autorilor județeni dar și a marilor clasici români, disponibile online

Publicat

IMG_9397 Din dorința de a promova scriitorii autohtoni din județul Alba și de a încuraja lectura, un albaiulian a lansat o bibliotecă online în care cititorii pot găsi operele autorilor județeni dar și a marilor clasici români. BibliotecaAlba.ro a fost lansată vineri la Alba Iulia, în prezența fostului ministru al educației, Ecaterina Andronescu.

Daniel Zdrânc, un tânăr de 34 de ani din Alba Iulia, absolvent al Facultății de Istorie și Filologie, profil română-franceză, al Universității „1 Decembrie 1918, s-a gândit să facă ceva pentru promovarea literaturii, a cititului și mai ales a scriitorilor din județul Alba. Așa a ajuns la ideea creării unei biblioteci online în care operele și lucrările autorilor județeni să poată fi accesate gratuit.

Portalul se numește BibliotecaAlba.ro și a fost lansat vineri, la Palatul Apor din Alba Iulia. Printre cei prezenți la eveniment s-a numărat și fostul ministru al educației, Ecaterina Andronescu.

„Cred că noi citim din nevoie de a comunica cu alte experiențe, cu experiențele pe care scriitori de mare talent le-au pus în cărți. Sigur, cred că suntem poate în perioada cu cea mai mare schimbare și această schimbare este generată de tehnologie. Nu ne-am născut cu telefonul, dar nu cred că putem să mai trăim o zi fără telefon. Schimbările acestea tehnologice, categoric ne schimbă și pe noi. Pot spune că generația aceasta de copii, înainte de școală, se nasc cu IT-ul în ADN, ceea ce este un lucru de care trebuie să ținem seama”, a spus Ecaterina Andronescu.

Fostul ministru al Educației l-a felicitat pe Daniel Zdrânc pentru ideea de a organiza acest proiect pentru toate generațiile de cititori.

bibliotecaonlinealba BibliotecaAlba.ro este prima bibliotecă digitală care reunește scriitorii din județul Alba, cu scopul de a promova și conserva patrimoniul cultural local precum și de a asigura o mai bună diseminare a informației. Alături de materialele personalitaților locale, nu lipsesc operele scrise de cei mai importanți scriitori români și străini, ca un etalon ce nu se va perima niciodată.

Carțile digitale se pot citi atât de pe computer cât și de pe dispozitive mobile: telefoane inteligente, tablete, etc. În contextul în care și editurile se orientează spre vânzarea cărților în mediul online, biblioteca digitală pune la dispoziție informații gratuite și atent selecționate la care au contribuit scriitorii județului Alba.

„Proiectul l-am demarat alături de câțiva tineri entuziaști care m-au ajutat să pun în practică o idee. În principiu este destinată autorilor județeni, pe care aș vrea să îi promovez. Au o secțiune dedicată pe site în care pot să își adauge operele. De asemenea, este o secțiune dedicată de știri prin care pot să își promoveze evenimentele. Îmi doresc ca acest proiect să se dezvolte, să avem foarte mulți autori din Alba care să își pună operele pe site”, a spus Daniel Zdrânc, inițiatorul proiectului.

Pentru o navigare ușoară, website-ul pune la dispoziție colecții de material grupate pe categorii. Pot fi accesate diverse scrieri aparținând următoarelor categorii : proză, poezie, eseu și critică literară, acestea fiind grupate în volume cu coperta originală ca suport vizual pentru a fi ușor de recunoscut la raft.

Autorii locali vor avea posibilitatea să își promoveze materialele iar cititorii le vor oferi un feedback prețios prin numărul vizualizărilor aferente fiecărei carți în parte.

În primă fază pe site se află în jur de 200 de volume, urmând ca numărul acestora să crească. Scriitorii care au deja opere publicate le pot încărca gratuit în acestă platformă.

Daniel, inițiatoru proiectului,  este absolvent al Colegiului Național „Horea Cloșca și Crișan” profil română-franceză, al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Facultatea de Istorie și filologie, profil română-franceză, promoția 2004 și al Școlii Române de Afaceri.

Cu toate că are o diplomă de profesor – la fel ca sora sa, Diana, care a terminat Conservatorul cu nota 10 și care este plecată în America de 3 ani, Daniel a preferat să se ocupe de afacerea familiei și este tehnician auto.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement