Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Bucurii de Crăciun pentru persoanele vârstnice din satul Izvoarele. Studenţii de la Cercul de Ingineria Mediului din UAB le-au adus cadouri şi colinde

Publicat

IMG_3317 În apropierea Sărbătorii Crăciunului, studenţii de la Cercul de Ingineria Mediului al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au adus momente de bucurie în casele localnicilor din satul Izvoarele. la 9 kilometri de Aiud. Coordonaţi de profesor Roxana Bostan şi însoţiţi de profesorii Mihai Corcheş şi Bogdan Decebal Manole, tinerii au colindat şi au adus cadouri celor mai în vârstă decât ei.

Experienţa din aceste zile a fost descrisă de Elena Marica, studentă IM în anul IV, care a luat parte la această iniţiativă.

„În sătucul unde parcă clepsidra vieţii a încetinit, am fost întâmpinaţi de preotul paroh Filimon Virgil, care este și coordonatorul Aşezământului Social ,,Sf, Prooroc Daniel” din localitatea Izvoarele, o persoană care a dovedit că îi cunoaşte foarte bine pe toţi locuitorii. În total 195 de persoane, cu excepţia a trei tineri (o domnișoară de 14 ani, din acea localitate şi alţi 2 copii într-o localitate învecinată), toţi sunt înaintaţi în vârstă, uitaţi parcă şi de timp, îşi duc zilele lungi unii numai între patru pereţi, de unde sunt priviţi de sfinţii din icoane. Am fost invitați în biserică unde ne așteptau vreo 20 de persoane pregătite să ne asculte colindul şi să ne colinde şi dânşii, la rândul lor.

Citește și MESAJE de CRĂCIUN 2015. Urări de Sărbători pentru cei dragi. 150 de Mesaje de Crăciun. SMS pentru rude, colegi, șefi sau prieteni

IMG_3262 ,,Lângă uşa unde nimeni nu se-opreşte” studenții au adus atmosfera Sărbătorilor de iarnă prin pachete oferite vârstnicilor, învelite în versuri de colinde.

Printre cei colindați s-a numărat şi un veteran de război care, peste 5 ani, va ajunge la un secol de viaţă. Pereţii casei lui eram îmbrăcaţi cu tablouri alb-negru, un album în care se zăreau chipuri ce-l priveau fără să clipească. Poate ei erau singurii ce-l ascultau zile întregi, când nimeni nu-i călca pragul. Privea cu admiraţie, probabil nu mai avuse colindători de multe ierni. I-am surprins un zâmbet cald pe faţa brăzdată de timp, o strălucire în ochii lui prea senini. Am fi rămas la câteva ore de istorie, dar alţi localnici, uitaţi de timp, ne aşteptau să le aducem şi lor, în prag de sărbători, un dar şi o colindă.

Când am zărit-o pe doamna ce a trecut de 88 de primăveri, cărându-şi singură vreascuri într-o straiţă, ţesută alb-negru, sprijinindu-se de o bucată de lemn uscat şi târându-şi papucii cu noroi, mi-am amintit de versurile lui George Coșbuc: ,,Pe vatra veche ard,/Pocnind din vreme-n vreme/Trei vreascuri rupte dintr-un gard/Iar flacăra lor geme/Clipeşte-abia din când în când/Cu stingerea-n bătaie/ Lumini cu umbre-amestecând/Prin colţuri de odaie.… Aşa vrea poate Dumnezeu/Aşa mi-e datul sorții/Să n-am eu pe băiatul meu/La cap, în ceasul morţii!”

Noi, studenţii de la Cercul de Ingineria Mediului de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia am dăruit, cu drag, pachete şi colinde celor din Izvoarele şi am fost răsplătiţi cu o lecţie de viaţă, zâmbete şi binecuvântări!

Elena Marica, studentă IM an IV”

Pachetele (alimente și fructe) oferite de studenții Cercului de Ingineria Mediului au fost realizate împreună cu studenții Cercului de Management, Calitate şi Siguranță Alimentară din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, dar şi cu sprijinul Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis şi Rotary Club Aiud

Citește și Mesaje de Anul Nou 2016 * Felicitari de Anul Nou 2016 * Mesaje de Revelion 2016 * Mesaje haiose de Anul Nou 2016

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement