Uncategorized
FOTO: Campanie de Paşti organizată de Consiliul Şcolar al Elevilor din Liceul Teoretic Teiuş. Cadouri pentru copiii de la şcoala şi grădiniţa din oraş

„Sfintele Paşti împreună cu cei mai săraci decât noi” este o campanie de întrajutorare prin care colegii mai mici ai elevilor de la Liceul Teoretic Teiuş, care provin din familii cu o situaţie materială precară, primesc câte un pachet cadou.
Activitatea a început încă de săptămâna trecută, când s-a format grupul de voluntari din clasele IX – XI şi s-a stabilit planul de acţiune. Au fost identificaţi, cu ajutorul cadrelor didactice, un număr de 85 de beneficiari, elevi din clasele I – IV ai şcolii noastre şi de la şcoala şi grădiniţa din Căpud şi s-au strâns donaţii în bani sau produse de la agenţii comerciali din oraş, firme, instituţii. Ca de obicei, un ajutor substanţial a venit din partea clubului Rotary din Teiuş.
Joi, 10 aprilie 2014, la prima oră a dimineţii voluntarii campaniei au pregătit pachetele cu produse (fructe, napolitane, biscuiţi, ciocolată, suc, covrigei) şi nelipsitul cozonac, iar către ora 12.00 le-au oferit beneficiarilor ce le aşteptau cu nerăbdare.

Atât beneficiarii, cât şi voluntarii campaniei au fost emoţionaţi şi bucuroşi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News