Actualitate
FOTO: Campanie electorală pe biciclete a liberalilor din Alba. Promovare în aer liber pentru un candidat la europarlamentare
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2014/05/actiune-biciclete-PNL-Alba-Iulia-europarlamentare15.jpg)
Liberalilor li s-au alăturat și alți cetățeni, dornici și ei de a face mișcare. Aceștia au primit din partea organizatorilor tricouri și accesorii specifice pentru activități desfășurate în aer liber.
La parcul dendrologic din zona Mamut, în faţa Catedralei Reîntregirii din Cetate, în parcarea unor supermarketuri, grupul de liberali albaiulieni au dorit să marcheze ziua liberă de 1 Mai prin libertate de mişcare.
„În toate țările din Uniunea Europeană, în ultimii ani s-a pus tot mai mult accent pe încurajarea acțiunilor desfășurate de cetățeni în aer liber, iar în Parlamentul European se discută tot mai mult de promovarea unor programe dedicate în acest sens.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
Ca liberali și ca cetățeni europeni, sigur că nu putem să fim impasibili la un astfel de subiect, mai ales că noi tot timpul am susținut ideile și proiectele care vizează aspecte privind sănătatea, familia, activitățile de tip eco. Chiar dacă ziua de 1 mai are o semnificație mai degrabă de stânga, am decis, ca cetățeni responsabili, să realizăm o acțiune de promovare a activităților desfășurate în aer liber. Anul acesta am ales mersul pe bicicletă, anul viitor vom alege, poate, un alt gen de acțiune. Le mulțumesc colegilor mei din cadrul BPM al PNL Alba Iulia, Delia Mihălțan, Adrian Negruțiu, Nicolae Rad, care s-au ocupat de buna desfășurare a evenimentului și tinerilor din cadrul TNL Alba Iulia care, și de această dată, au fost nelipsiți de la această frumoasă acțiune”, a declarat candidatul pentru alegerile europarlamentare din partea PNL Alba și președintele PNL Alba Iulia, Florin Roman.
Acţiunea a fost derulată de membri PNL Alba Iulia şi tinerii liberali, împreună cu secretarul coordonator Adrian Emil Negruţiu.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/02/artinstall4.gif)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)