EVENIMENT
FOTO: Capcane pentru mistreți, descoperite în apropiere de Alba Iulia de Brigada Antibraconaj a AJVPS
Membrii Brigăzii Antibraconaj a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Alba găsesc săptămânal capcane în pădurile din județ, amplasate de braconieri pentru a prinde animalele sălbatice.
Recent, aceștia au descoperit într-o pădure din zona Totoi, la doar câțiva kilometri de Alba Iulia, o capcană pentru mistreți amplasată de braconieri.
Este un laț prins între două lemne, pe un traseu pe care mistreții trec în mod obișnuit. Acest sistem presupune ca porcii să treacă prin ochiul format de coardă și să rămână prinși acolo. Apoi sunt uciși cu toporul sau cu furca de braconieri.
”Găsim săptămânal capcane de diferite tipuri. Cei care fac așa ceva se aleg cu dosar penal atunci când sunt prinși. Colaborăm cu Poliția și cu Jandarmeria pe acest domeniu” a declarat Felix-Bogdan Dragomir, coordonatorul Brigăzii Antibraconaj înființată în cadrul AJVPS Alba.
Acesta a adăugat că brigada va fi mult mai eficientă după ce Asociația a reușit să obțină o finanțare de 200.000 de euro din fonduri europene pentru dotări specifice luptei anti-braconaj: mașini de teren, binocluri, drone cu camere de filmat, camere de supraveghere, bărci, aparate de termoviziune și camere de filmat și fotografiat. Alba24
AJVPS Alba este prima asociație din țară care a reușit acest lucru. Proiectul „Dezvoltarea sistemului de supraveghere și intervenție antibraconaj prin echiparea corespunzătoare a Brigăzii Antibraconaj din cadrul A.J.V.P.S. Alba” a fost selectat de Asociația FLAG din bazinul Mureșului, Secașelor și a afluenților acestora în cadrul implementării strategiei de dezvoltare locală.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.