Actualitate
FOTO: „Caravana literară a scriitorilor în școală”, la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia
Duminică, 17 decembrie, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a fost gazda unui regal de cultură menit să-i apropie pe elevi de scriitorii contemporani și, prin dialog, prin lectură publică, prin prezentări de carte, să transforme lectura din obligație în lectură de plăcere. Activitatea face parte din proiectul „Caravana literară a scriitorilor în școală”, proiect inițiat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România-Filiala Alba-Hunedoara și cu Inspectoratul Școlar Județean Alba.
Proiectul are ca scop familiarizarea elevilor cu serviciile de bibliotecă, cultivarea gustului pentru lectură și transformarea bibliotecii într-un centru multicultural care să satisfacă cerințele exprimate de membrii comunități pe care o deservește.
La eveniment au fost prezenți, printre alții, Daniela Floroian, manager PR în cadrul bibliotecii județene Alba, scriitorul și cantautorul Adrian Sărmășan, fost absolvent al colegiului albaiulian și scriitorul Lucian Dragoș Bogdan.
Într-un dialog deschis și fecund, s-au recitat și s-au cântat versuri, s-au evocat momente din viaţa celor doi scriitori, treptele descoperirii vocației artistice. Elevii militari au înțeles astfel, dincolo de orele de literatură, că marea artă se realizează, indiferent de incandescența conținuturilor sau de rigorile formale, asumate sau nu, prin luarea în stăpânire a imaginilor și supunerea lor unui act ludic sau alchimic, măreț ca și viața: pe cât de spontan sau de șlefuit, pe atât de profund. De la Daniela Floroian elevii au aflat cum să-și întrețină pasiunea pentru lectură și să-și construiască ei înșiși o bibliotecă; de la scriitorul Lucian Dragoș Bogdan au deprins cum se naște și se dezvoltă patosul scriitoricesc, cum creatorul își încrustează în creații variate polivalența. Cu scriitorul și cantautorul Adrian Sărmășan au rememorat momente de suflet din ani în care a studiat în colegiul militar, au descoperit cum „să nu-ți pierzi aripile” în zborul spre înalt, cum să sculptezi în inimile celor care te ascultă recitându-ți versurile, melodii nenăscute. Din istoriile spuse sau cântate cu dor, elevii și-au întărit convingerea că pentru absolvenții colegiilor militare multe amintiri au rămas placate cu aur, multe prietenii adevărate s-au legat pe viață. Melancolia celor mai frumoși ani dăinuie în sufletele lor, iar, cu fiecare an ce trece de la absolvire, se mai așterne câte un strat de dor.
„Activitatea devine astfel un preambul pentru sporirea în rândul elevilor a responsabilității față de actul artistic, față de carte, față de lumea sensibilă de care trebuie să te apropii cu dispoziţie sufletească şi linişte. O carte cu autograf, un dialog ce deschide, fără îndoială, perspectiva unor colaborări artistice și culturale, o fotografie ce imprimă momente în care arta se întoarce spre lume, rămân în memoria colectivă ca un semn al periplului cultural dintr-o duminică matinală, cu iz de sărbătoare a sufletelor care au învățat să trăiască autentic”, a transmis prof. dr. Cosmina Mircea.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News