Connect with us

Actualitate

FOTO: Carmen Iohannis, în vizită la Casa memorială și la mormântul lui Lucian Blaga din Lancrăm. Prima Doamnă a fost însoțită de un grup de elevi

Publicat

carmen iohannis casa blaga Carmen Iohannis, prima doamnă a României, a fost prezentă vineri, în Lancrăm, locul de naştere al marelui poet Lucian Blaga. Aceasta a vizitat, alături de un grup de elevi, casa memorială a poetului şi, potrivit unor surse, ar fi fost şi în alte locaţii din judeţ, dar şi la Salina Turda.

Carmen Iohannis a scris câteva cuvinte în cartea de oaspeţi a casei memoriale şi apoi a lăsat un buchet de flori la mormântul poetului din Lancrăm.

Vineri, în jurul amiezii, la casa memorială din Lancrăm a avut loc şi deschiderea oficială a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, în prezenţa acad. Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române, a altor personalităţi culturale şi a oficialităţilor locale.

Soţia preşedintelui, alături de elevi, a ajuns la casa memorială după acest moment, cu un autocar. Prezenţa Primei Doamne în Lancrăm a fost învăluită de discreţie, nefiind mediatizată.

În 6 mai s-au împlinit 56 de ani de la moartea celui care a rămas în conștiința neamului ca „fiu al albastrului Lancrăm” – Lucian Blaga.

Lucian Blaga a intrat în conștiința spiritualității românești, ocupându-și locul cuvenit în seria marilor gânditori ai culturii naționale și universale.

Vezi şi 5-7 mai: Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia 37, la Sebeş. Concursuri de creaţie literară, sesiune de comunicări literare şi momente artistice. PROGRAM

UPDATE: Carmen Iohannis a postat pe Facebook imagini din excursia în Alba şi Cluj, alături de elevii de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu. Pe lângă casa memorială a poetului Lucian Blaga din Lancrăm, au vizitat şi Salina Turda, Arena Cluj, grădina botanică din Cluj-Napoca şi alte obiective.

sursa foto (galeria foto): Facebook Carmen Iohannis

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement