elevi premiati femei ortodoxe alba iulia_2 Cei mai buni elevi de la trei licee din Alba Iulia au primit premii din partea Societăţii Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Distincţia oferită este Premiul Principesa Ileana a României, o diplomă de excelenţă, însoţită de suma de 250 de lei pentru fiecare elev.

Publicitate

Performanţa în trei licee vocaţionale din oraş a fost recompensată, joi şi vineri, în cadrul festivităţilor de premiere de la sfârşitul acestui an.

Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei a oferit elevilor Iulia Ţurcaş de la Liceul de Arte „Regina Maria”, Andreea Fleşer de la Liceul Sportiv şi Adrian-Ioan Buta de la Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simeon Ştefan” din Alba Iulia, premiul Principesa Ileana a României, constând într-o Diplomă de Excelenţă şi suma de 250 de lei de persoană.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

elevi premiati femei ortodoxe alba iulia_1 Cei trei au avut cele mai bune rezultate la învăţătură în anul şcolar 2014 – 2015.

Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, ce îşi desfăşoară activitatea începând din anul 2014, s-a remarcat prin efortul de promovare a valorilor în familie, şcoală şi societate.

Una dintre preocupările constante ale membrelor Societăţii a fost şi este legată de susţinerea copiilor şi tinerilor, în vederea formării lor pentru o societate dinamică şi competitivă.