Actualitate
FOTO: Ceremonie de absolvire a Promoţiei 2016 la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia. Elevi premiaţi şi sfaturi pentru viitor
Peste 200 de elevi care au absolvit în 2016 Colegiul „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia au fost în centrul atenţiei, vineri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la ceremonia de final de an şcolar şi liceu.
Într-o atmosferă încărcată de emoţie, alături de conducerea colegiului, profesori, părinţi, reprezentanţi ai IŞJ Alba şi oficialităţi judeţene, tinerii din Promoţia 2016 HCC au fost felicitaţi pentru rezultatele la învăţătură şi au primit mesaje de încurajare privind viitorul în carieră.
Trei eleve cu mediile cele mai mari în cei patru ani de liceu au fost declarate şefe de promoţie, iar alţi elevi au fost premiaţi pentru rezultate pe parcursul acestor ani.
“Ne bucurăm că astăzi 3 iunie 2016, într-o zi specială pentru Colegiul “Horea Cloșca și Crișan”, v-am fost alături într-un moment important, știind cât de mult contează pentru profesori şi elevi să simtă evoluția intelectuală și să devină pregătiți pentru alte etape ale vieţii.
Nu există îndoială asupra calității actului didactic și nivelului ridicat de pregătire al acestor elevi, nivel cuantificat în rezultatele lor, rezultate cu care ne mândrim și anul acesta prin prisma premiilor obținute.
Acest nivel se datorează profesorilor excelenți și dedicați precum și familiei, care încurajează și contribuie educației elevilor noştri. Rezultatul este formidabil, motiv pentru care vă felicit din suflet”, a transmis inspectorul şcolar general, prof. Eugenia Marcela Dărămuș.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News