Aiud
FOTO: Ceremonie la Aiud. Campionul de karate Sandor Ioo și pictorul Marcel Munteanu, cetățeni de onoare ai municipiului
Campionul de karate Sandor Ioo și pictorul Marcel Munteanu sunt cetățeni de onoare ai municipiului Aiud. Ceremonia de decernare a titlurilor a fost organizată vineri, 18 octombrie, de către administrația locală.
Ioó Sándor a fost desemnat cetățean de onoare prin HCL nr. 198 din 22 august 2024, pentru rezultatele excepționale obținute în competițiile sportive naționale și internaționale.
Cel mai recent, în 9 octombrie, acesta a câștigat medalia de aur la Campionatul European de Karate & Kobudo din Polonia.
Din palmaresul sportivului:
- campion Mondial kata individual 2018, 2019, 2020, 2022, 2023, 2024
- campion Mondial kumite individual 2022
- campion Mondial echipe 2019, 2022, 2023, 2024
- campion European kata individual 2018, 2019, 2020, 2022, 2023
- campion European kumite individual 2020
- campion European echipe 2019, 2022, 2023
- campion national kata individual 2014 – 2024
- campion national kumite individual 2014 – 2021
- campion national echipe 2022 – 2024
Acesta este reprezentant al clubului de karate Dojokan Activ Aiud, dar și al altor cluburi de profil.
Marcel Gheorghe Muntean este cetățean de onoare al municipiului Aiud, încă din 2022.
Titlul i-a fost acordat pentru cariera profesională de excepție, contribuția adusă la dezvoltarea artelor plastice contemporane, expozițiile și premiile obținute în țară și în străinătate.
”Am înmânat festiv titlurile de cetățean de onoare al municipiului Aiud, pictorului-profesor Marcel Muntean și multiplului campion european și mondial la karate Joo Sandor.
De-a lungul istoriei Aiudul a dat lumii multe personalități remarcante, astăzi reușim să evidențiem doi oameni deosebiți. Felicitări!”, a fost mesajul viceprimarului Lorincz Helga.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News