Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Ceremonii militare organizate de către Batalionul 136 Geniu „Apulum”, dedicate Centenarului Marii Uniri

Publicat

În Cetatea Alba Carolina, la inițiativa membrilor Asociației de Tradiții Militare Românești ”Regimentul 3 Artilerie 1877” din Bacău, militarii Batalionului 136 Geniu ”Apulum” alături de cadre militare în rezervă, veterani de război și membrii ai clerului de pe plan local au participat luni, 25 iunie, la o serie de manifestări cu multiple semnificații, dedicate Centenarului Marii Uniri.

Evenimentul principal l-a reprezentat întâlnirea aniversară a ofițerilor de geniu, promoția 1969, care au prezentat faptele de vitejie ale ostașilor români din Regimentul 27 Infanterie, în luptele pentru fixarea liniei frontului de la Cireșoaia , în vara anului 1917. De asemenea, au avut loc ceremonii omagiale la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul și la busturile Regelui Ferdinand și Reginei Maria din fața Catedralei Încoronării, unde a fost evocată contribuția decisivă a domnitorilor români și a conducătorilor țării la întipărirea în sufletele românilor a spiritului de unire.

Un detașament de 9 militari din batalion au constituit garda de onoare în cadrul ceremoniilor, fiind îmbrăcați în uniforme ale Regimentul 27 Infanterie din Primul Război Mondial.

Într-un gest simbolic, reprezentantul Asociației de Tradiții Militare Românești ”Regimentul 3 Artilerie 1877”, locotenent colonel (r) Cojocaru Stelian a înmânat cheia promoției 1969, reprezentantului promoției 1970 ofițeri de geniu, colonel (r) Dumitru Ghețe, în semn de continuitate și prețuire a eroismului înaintașilor, pentru înfăptuirea statului național unitar român.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax