Eveniment
FOTO: „Cetatea Copiilor” și-a deschis porțile pentru cei mici. Primul eveniment: piesa de teatru „Casa noastră”
Festivalul „Cetatea Copiilor” a debutat sâmbătă, la Alba Iulia, cu o piesă de teatru pusă în scenă în aer liber. Este vorba despre „Casa Noastră”, în regia lui Aurel Crăciun, un spectacol muzical dedicat copiilor de toate vârstele.
De Ziua copilului, actorii au uitat că nu se află pe scena unui teatru de renume și au demonstrat că poți juca la fel de bine și în Piața Cetății din Alba Iulia. Potrivit reprezentantului teatrului, Silvan Stâncel, spectacolul a fost unui interactiv, muzical, acesta având rolul de a captiva copiii. Piesa poate fi asemănată cu un basm, unde binele va lupta contra răului.””Casa Noastră” este de fapt casa fiecăruia dintre noi. Este o poveste despre muncă, proprietate, respect și despre cum trebuie să ne comportăm și ce trebuie să facem în viață atunci când suntem amenințați”, a declarat Silvan Stâncel.
Echipa spectacolului este formată din actorii Amalia Pop, Teodora Popa, Elena Scorțeanu; regia artistică: Aurel Crăciun; scenografia: Eustațiu Gregorian; muzica: Nicolae Ionescu, George David; construcție păpuși, pictură decor: Hani Sasu; sonorizare: Levente Szöcs; lumini: Ovidiu Tămășan; costume: Mirela Tămășan; mașinist: Ilie Petrescu.
„Spectacolul a avut premiera cu mulți ani în urmă și, datorită succesului mare la public, am considerat că merită să reintre în repertoriul actual al teatrului. A fost schimbată o parte din distribuție, decorurile și păpușile au fost refăcute și pictate, iar acum spectacolul a fost gata să-și aștepte publicul”, a spus Ioana Bogăţan, managerul teatrului.
Cei acre au ratat debutul Festivalului „Cetatea Copiilor” nu trebuie să se întristeze, deoarece, pe toată durata zilei de sâmbătă, dar și duminică, micuții și părinții lor sunt așteptați cu alte surprize. Tot sâmbătă, îndrăgitul actor Marian Râlea se află în Alba Iulia, alături de eroii săi din poveşti, iar seara, păpuși gigant venite tocmai din Franța vor defila prin mulțime. Vedeți programul evenimentelor.
Vă invităm să vedeți imagini din timpul piesei de teatru:
FOTO: Diana TOTH
[nggallery id=317]
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News