Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Cine sunt tinerele din Alba care au reuşit performanţa mediei 10 la BAC 2016. Ce spun despre examen şi ce planuri au

Publicat

Anul acesta, două tinere au reuşit performanţa mediei 10 la Bacalaureat, în judeţul Alba. Ambele sunt absolvente de liceu la Alba Iulia şi au şanse considerabile să-şi creeze o carieră – reper şi pentru alţi colegi de generaţie. Dacă una dintre fete spune că nu are planuri să părăsească ţara, după facultate, considerând că sunt oportunităţi şi în România, cealaltă are deja stabilită plecarea la un colegiu din Anglia. Dar, indiferent de modul în care îşi pregătesc viitorul, reuşita celor două fete merită evidenţiată, având în vedere importanţa examenului de maturitate în evoluţia educaţională a tinerilor de astăzi.

Andra Teodora Jurju Andra Teodora Jurju – absolventă a Liceului de Arte “Regina Maria” Alba Iulia (specializare Muzică) – media 10 la Bacalaureat 2016

„Sensul carierei mele de viitor se desprinde oarecum din activităţile mele extracurriculare de până acum. În ultimii doi ani, am îmbrăţişat multe domenii diferite, timpul liber devenind timp investit în viitorul ce sper că se va prezenta.

Momentan sunt membru voluntar al clubului LEO Alba Iulia Fortress, am avut activităţi de voluntariat şi în Italia, la Caritas Italiana, întrucât am locuit acolo. De asemenea, sunt membru EYP Romania şi urmează să merg la Sesiunea Internaţională de la Laax, Elveţia”, a declarat Andra, pentru Alba24.

Sub coordonarea prof. Rodica Ileana Olteanu – Moldovan, a obţinut premiul II la Olimpiada națională de Limba Italiană.

„Probele la Bacalaureat au fost aşa cum mă aşteptam să fie, şi anume accesibile. O pregătire pertinentă şi consistentă a fost suficientă pentru un rezultat bun. Aici intră şi caracterul fiecarui elev, desigur, însă, din punct de vedere academic, anul acesta nivelul nu a fost unul extrem de ridicat.

Intenţionez să-mi continui studiile la King’s College London, Londra. Profilul va fi Dezvoltare Internaţională”, a mai spus Andra.

Tânăra din Alba Iulia a studiat vioara şi pianul, reuşind să obţină mai multe premii la concursuri de profil. De asemenea, s-a lansat în muzică, cu un cover după „Addicted to You”.

12747311_576678635829666_8901725463051779075_oGeorgiana Maria Medruţ – Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia (specializare Filologie) – media 10 la Bacalaureat 2016

“Subiectele de la examen mi s-au părut destul de uşoare, la un nivel mediu. Ar fi putut fi rezolvate cu uşurinţă dacă ai fi învăţat puţin. În continuare, vreau să urmez Facultatea de Drept în Cluj. Doresc să intru în magistratură. Îmi place foarte mult limba franceză şi, deşi aş fi dorit să nu renunţ la franceză, mă încântă ideea de a deveni judecător. De asemenea, îmi place mult să călătoresc, să descopăr oameni şi culturi, să citesc”, a declarat Georgiana, pentru Alba24.

De menţionat este că Georgiana a obţinut o mențiune și o diplomă de excelență la Olimpiada națională de Limba Franceză (profesori coordonatori Georgeta Bădău și Alina Crișan).

Georgiana spune că nu are planuri să părăsească ţara după terminarea studiilor superioare. Este încrezătoare că va avea şansa să-şi creeze o carieră de succes în România.

Vezi şi FOTO REZULTATE BAC 2016 în ALBA: Două MEDII de 10 şi 72,7% promovabilitate pe judeţ. TOP cei mai buni absolvenţi de liceu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Danea Cristina

    marți, 12.07.2016 at 22:55

    Felicitari Andra!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement