Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Competiții auto neautorizate prin zonele protejate din Munții Apuseni. ”Turiști” din Cehia și Slovacia, amendați de rangeri

Publicat

Reprezentanții Parcului Natural Apuseni au semnalat numărul mare de ”turiști” din Europa de Est, mai ales din Cehia și Slovacia, care merg în zonele protejate cu mașini de teren. Într-o singură zi, rangerii parcului au aplicat amenzi în valoare de 25.000 de lei. 

Șoferii depistați păreau că participă la o competiție neautorizată, cel mai probabil un raliu. Asta au dedus rangerii, după modul în care erau inscripționate mașinile.

Vezi și FOTO: Turiști străini, amendați în Apuseni după ce au intrat cu mașinile de raliu pe ariile naturale protejate. Apelul rangerilor

Administratorii parcului cer ajutorul poliției și al cetățenilor și au pus la dispoziție un număr de telefon, unde aceștia pot semnala astfel de cazuri.

”Ariile naturale protejate nu sunt loc de joacă pentru adulți care probabil vor să își retrăiască copilăria atunci când folosesc autovehicule pentru a participa la evenimente „motorizate” internaționale, precum Gumbalkan, organizat ca raliu de navigație prin care aventurieri de ocazie din mai multe țări din estul Europei invadează zonele naturale, inclusiv pe suprafața ariilor naturale protejate din România, în căutarea senzaționalului cu orice preț, ignorând total legea, dreptul de proprietate, regulile de protejare a naturii țării pe care o vizitează și mai ales cu un total dispreț pentru acele locuri și oamenii care locuiesc acolo!

În urma patrulelor efectuate în 5 iulie 2022, de către rangerii din cadrul RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Apuseni (APNA), au fost identificate încălcări ale legislației naționale privind accesul cu mijloace motorizate în ariile naturale protejate de către un număr foarte mare de autovehicule înmatriculate în țări precum Cehia sau Slovacia care aveau aplicate pe caroserie inscripții care dovedeau participarea într-o activitate organizată, posibil raliu sau alte forme de competiții cu autovehicule motorizate.

Aceștia părăseau în mod frecvent drumurile, distrugând pajișitile și deranjând atât viață sălbatică, cât și vizitatorii parcului și oamenii locului care își pășunează animalele în acea zonă.

Din cauza amplorii activităților și gradului de pericol ridicat, am solicitat sprijinul poliției, rangerilor alăturându-se o patrulă mixtă a Poliției și Jandarmeriei.

Ca urmare a controalelor efectuate au fost identificate cetățeni străini care au încălcat prevederile legale, unii dintre aceștia încercând să scape prin evitarea întâlnirii cu organele de ordine.

În final toate aceste persoane au fost oprite, legitimate, iar ulterior încadrării faptelor conform prevederilor legale au fost aplicate de către rangerii parcului sancțiuni în cuantum de 25.000 lei pentru nerespectarea regulilor privind accesul cu vehicule motorizate în afara drumurilor publice în ariile naturale protejate.

Precizăm faptul că până azi, toate amenzile aplicate au fost achitate la bugetul local al autorității publice locale.

Menționăm faptul că patrulăm în continuare pentru a identifica și opri participanții la această activitate organizată cu încălcarea legilor țării noastre, dispersați pe toată zona ariilor naturale protejate administrate de APNA, dar din câte cunoaștem și din alte zone din Transilvania.

Dată fiind amploarea organizării și dispersarea acestor autovehicule inscripționate pe suprafețe foarte mari din județele Bihor, Cluj și Alba, atât pe drumuri publice, dar mai ales în afară acestora, solicităm sprijinul tuturor autorităților responsabile, a locuitoriilor zonei, a proprietarilor/administratorilor de terenuri afectați de aceste activități ilegale, să ne contacteze în vederea colaborării și concentrării eforturilor de oprire a acestor activități care încalcă legea având în vedere faptul că estimăm implicare unui număr de sute de autovehicule, dată fiind prezența lor în număr mare în foarte multe zone în același timp. ab24

Atenționăm toți factorii interesați privind pericolul generat de astfel de acțiuni neautorizate, iar pentru a preveni distrugerile generate de aceștia la adresa naturii și prorpietatilor oamenilor, vă invităm să vă implicați activ în sesizarea oricărui fapt ce poate aduce un prejudiciu ariilor naturale protejate prin următoarele mijloace de comunicare:

Tel: 0372702242 (Luni – Joi 08:00-16:30, Vineri 08:00 – 14:00)

Mail: office@parcapuseni.ro

În acest sens, nu uitați, conform Ordonanței de Urgență nr. 57/2007, Art.53, alin.(2), lit.m: Constituie contravenție şi se sancționează cu amendă contravențională de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice, accesul neautorizat cu motociclete, ATV-uri, sănii cu motor, autoturisme sau alte tipuri de autovehicule, pe suprafața ariilor naturale protejate, în afara drumurilor publice, a drumurilor forestiere pe care accesul nu este interzis prin semne sau bariere și a terenurilor special amenajate și semnalizate în acest scop.

RNP Romsilva-Administrația Parcului Natural Apuseni R.A. administrează aria naturală protejată de interes național Parcul Natural Apuseni împreună cu trei arii naturale protejate de interes comunitar denumite situri Natură 2000 (ROSCI 0002 Apuseni, ROSPA 0081 Munții Apuseni – Vlădeasa, ROSCI 0016 Buteasa) și 55 de arii naturale protejate de interes național de mici dimensiuni (rezervații și monumente ale naturii) incluse în Parcul Natural Apuseni.

Rugăm toate persoanele fizice sau juridice care desfășoară activități pe teritoriul acestor arii naturale protejate să respecte legislația în vigoare” au transmis reprezetanții parcului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Prostia

    joi, 07.07.2022 at 06:22

    Ne invadeaza prostii daca suntem prosti !!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement