Actualitate
FOTO Comunicat Marius Haţegan, vicepreşedinte CJ Alba: Lucrările de întreţinere a drumurilor judeţene continuă
”Și în acest an continuăm investițiile în infrastructura rutieră din județul Alba – drumurile județene aflate în administrarea Consiliului Județean Alba, fie că vorbim de proiectele finanţate din fonduri europene sau buget propriu, ori de lucrările periodice de întreţinere.
În această perioadă, în ceea ce privește lucrările de întreţinere, se intervine pe următoarele sectoare de drum:
DJ 106 I Berghin – Ghirbom – Vingard – Șpring – Drașov – Cunța, pe o lungime de 40 km – turnat covor asfaltic, plombe, burdușiri (casete), tăiat vegetație, marcaje axiale și laterale;
DJ 141 D Drașov – Boz – Doștat;
DJ 762 Baraj Mihoiești – Vidra – Avram Iancu, pe o lungime de aproximativ 20 km – turnat covor asfaltic, plombe, burdușiri (casete), tăiat vegetație, marcaje axiale și laterale, înlocuit semne de circulație. Lucrările vor fi finalizate înainte de desfășurarea Târgului de Fete de pe Muntele Găina (17-18 iulie).
În perioada imediat următoare, lucrările mai sus menționate vor fi executate și pe următoarele drumuri județene:
DJ 107 D Unirea – Unirea 2 – Vama Seacă – Fărău;
DJ 107 E Vama Seacă – Lopadea Nouă – Ciumbrud;
DJ 107 K Galda de Jos – Mesentea – Benic – Roica. De la Roica spre Întregalde se lucrează la proiectul de consolidare și modernizare a drumului, proiect finanțat prin fonduri europene nerambursabile.
Totodată, va fi turnat covor asfaltic nou pe DJ 106 K Sebeș – Daia Română (2,5 km) și DJ 704 Intersecție DN 7 Șibot – Vinerea (1,9 km).
Alte tronsoane vor intra în lucru pe măsură de vor fi finalizate aceste lucrări, anul acesta urmând a fi reabilitați și modernizați aproximativ 350 km de drum județean”, a transmis într-un comunicat de presă, Marius Hațegan, vicepresședinte al Consiliului Județean Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News