Eveniment
FOTO: Conacul Zalanyi din Alba, scos la vânzare la prețul unui apartament. Cum arată domeniul, încremenit în timp
Un conac din Alba a fost scos la vânzare de Sotheby’s International Realty la prețul de 64.000 de euro.
Proprietatea se află la Roșia de Secaș și datează de la jumătatea secolului XIX.
În conac a locuit preotul Damian Onoriu, proprietatea fiind cumpărată apoi de omul care a înființat prima școală din localitate, iar apoi de un alt nobil al acelor timpuri pe nume Zalanyi.
”Acest lăcaș de 2383 de metri pătrați, care oferă un mare front la două străzi, cuprinde o curte contruită tip conac de peste 200 de metri pătrați și încă o anexă de peste 70 de metri pătrați.
Totul vă este pus la dispoziție, împreună cu panorama deosebită ce creează o mixtură aparte, unde ruralul, liniștea și armonia naturii se contrastează cu noblețea și finețea aerului moșieresc ce amintesc de perioada burghieziei austro – ungare” se arată în anunțul de vânzare.
Proprietatea, care pare încremenită în timp, are și o pivniță generoasă.
Foto: Florin Pepene
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News