DSC_7888 Primavara muzicală a început la Alba Iulia cu un nou concert al orchestrei de cameră a Centrului de Cultură Augustin Bena Alba. Vineri, 13 martie, orchestra de cameră a concertat la Casa de cultură a Studenților, în fața unei săli arhipline de îndrăgostiți ai muzicii clasice.

Publicitate

A fost al doilea concert din stagiunea 2015 iar dirijorul Dan Liviu Cernat a ales de această dată un repertoriu accesibil tuturor iubitorilor de muzică clasică.

Mai precis, timp de o ora și jumătate au răsunat acordurile muzicale pline de farmec ale Micii Serenade de W.A. Mozart în interpretarea orchestrei dirijate de Dan Liviu Cernat și acordurile Anotimpurilor lui Antonio Vivaldi interpretate cu măiestrie de tânăra violonistă Adriana Gabrian, acompaniată de orchestra Augustin Bena sub bagheta aceluiași dirijor Dan Liviu Cernat.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Violonista Adriana Gabrian s-a născut la 2 ianuarie 1997 și este elevă a Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti din București. Din luna iulie 2012 face parte din Wonderful Youth Orchestra susținând nenumarate concerte în țară și străinate.

Performanțele sale muzicale au fost recompensate și vineri seara cu neșfârșitele aplauze ale publicului albaiulian.