Actualitate
FOTO: Concert de pricesne închinate Maicii Domnului, în Parohia Geogel, Protopopiatul Aiud
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba-iulia, în duminica a opta după Rusalii, 11 august, a avut loc în Parohia Geogel, Protopopiatul Aiud, un concert de pricesne închinate Maicii Domnului, prilejuit de perioada înălțătoare a Postului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Îndată după Sfânta Liturghie, îndrăgita interpretă Oana Bozga Pintea a îmbălsămat sufletele credincioșilor prezenți cu versuri minunate, pe care le-a așezat la inimile noastre prin vocea îngerească pe care Bunul Dumnezeu i-a dăruit-o.
„Un număr impresionant de credincioși a participat la această minunată sărbătoare, și, la invitația doamnei Oana Bogza Pintea am cântat împreună o cunoscută priceasnă, slăvind cu toții, într-un glas, pe „Maica Cerului, nădejdea poporului”. La sfârșit a avut loc o agapă frățească, la care au participat toți cei prezenți.
Parohia Geogel este o comunitate, o familie, cum ne place nouă să spunem, situată la aproximativ 45 km N-V de municipiul Aiud, în comuna Ponor. Drumul parcurs de la Aiud spre Geogel ne poartă printr-un portal al regăsirii arhaicului, șerpuind printre dealuri și munți, până dincolo de Cheile Geogelului. Călătoria ne este îmbogățită cu minunate case vechi, acoperite cu paie, cu dealuri pline de povestea bătrânilor localnici ai acestor zone, dar mai ales cu întâlnirea câtorva dintre locuitorii acestor sate de basm. Aici trăim după tradițiile strămoșilor noștri, păstrăm vie dragostea față de Dumnezeu și Biserică, ne ajutăm unii pe alții, viețuim precum o familie. Sărbătorile deosebite adună în sat tineri și copii, fii ai satului plecați fiecare în localități mai mari, capabile să le ofere siguranța unui loc de muncă și a unei vieți mai bune. Principala ocupație a credincioșilor din parohie este creșterea animalelor, întrucât zona de deal abrupt și loc muntos, stâncos, nu permite practicarea unei agriculturi diversificate. Cătunele care alcătuiesc parohia Geogel cu filia Măcărești sunt formate în totalitate din creștini ortodocși, iubitori de Dumnezeu și Biserică”, a transmis pr. Ion Desrobitu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News