Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Concursul de Pescuit Sportiv Tradiţional „Seara pescarilor”, la Limba. Vezi cine a câştigat

Publicat

Pasionaţii de pescuit sau cei care au dorit să-şi încerce norocul în acest sport au putut participa, duminică, la concursul de Pescuit Sportiv Tradiţional „Seara pescarilor”. Organizat în fiecare an, în preajma sărbătorii de Sfântul Ilie, în satul Limba, comuna Ciugud, competiţia a reunit la start, duminică, 26 de pescari de toate vârstele, care şi-au demonstrat priceperea.

De la concurenţii de 2 ani până la cei de 64 de anii, toţi au demonstrat, pe malul Mureşului, că pescuitul poate fi mai mult decât o pasiune. Concurenţii şi-au urat, la început, „fir întins”, iar la sfârşitul concursului cei mai norocoşi şi pricepuţi dintre ei au reuşit să obţină câteva capturi în juvelnic.

Concursul a fost organizat pe trei categorii de vârstă: sub 14 ani, între 14 ani şi 18 ani şi peste 18 ani. La categoria sub 14 ani, marele câştigător a fost Alexandru  Bogdan, de doar 6 ani, urmat de Adrian Oargă, de 11 ani. Locul al treilea a fost împărţit de Radu Muntean şi Robert Dan, de 7 ani, respectiv 5 ani. La categoria 14-18 ani, din cauza prezenţei mai scăzute, au fost dor doi câştigători: Radu Măriuţă, de 15 ani (locul I) şi Cristina Măriuţă (15 ani, locul al doilea).

Cei mai experimentaţi pescari au concurat pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, unde Alexandru Muntean (64 de ani) a obţinut locul întâi. Locul al doilea a fost câştigat de Mihai Comşa (52 de ani), iar locul al treilea de Iulian Briciu (29 de ani). Câştigătorii au fost premiaţi cu undiţe de 5 metri, cu fir şi plută, mulinete şi scaune de de pescar. Toţi participanţii la concurs au fost recompensaţi cu diplome de participare. Şi, dacă prada a fost prea mică pentru a se putea înfrupta din ea, atât concurenţii,  cât şi cei prezenţi la eveniment s-au putut bucura de tradiţionalii mititei la grătar. La lăsarea serii, atmosfera a fost încălzită cu un foc de tabără care a luminat malul Mureşului până la miezul nopţii. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Limbenii” şi Primăria comunei Ciugud.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate