Actualitate
FOTO: Concursurile profesionale ISU din cinci judeţe, la Alba Iulia. Probele ştafetă şi escaladare a turnului de instrucţie, înalt de 13 metri

Prima probă, scara de fereastră, s-a desfăşurat la sediul Detaşamentului de Pompieri din Alba Iulia şi a constat în escaladarea unui turn de instrucție de 13 m înălțime.
Concursul a continuat, joi, pe Stadionul “Cetate” din Alba Iulia, cu ştafeta 4×100 metri, adică parcurgerea unui traseu de 400 m cu diverse obstacole, de echipe formate din patru concurenți.
A treia probă, vineri, este pista cu obstacole pe 100 metri – parcurgerea unui traseu în care se escaladează un gard de 2 m și se trece peste o bârnă de echilibru cu 2 role de furtun în mâini.
Concursul cuprinde probe individuale și pe echipe. Festivitatea de premiere va avea loc pe Stadionul “Cetate” din municipiul Alba Iulia.
În funcţie de performanţele obţinute la etapa zonală (timpii calculaţi), atât la individual, cât şi pe echipe, se face selecţia pentru etapa naţională. Aceasta va fi organizată, cel mai probabil, la sfârşitul lunii august, la Sibiu. În ordinea descrescătoare a rezultatelor, se califică primele 10 judeţe, cărora li se alătură echipa campioană a ediţiei de anul trecut şi echipa gazdă.

foto: Daniel BLOSS
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News