Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia găzduiește în acestă perioadă Conferinţa anuală de didactică - cercetare şi practică în didactica modernă. Deschiderea oficială a avut loc marți, în Amfiteatru A9 al Univerisății.

A treia ediţie a Conferinţei a fost deschisă în prezenţa prorectorului Moise Achim, profesorului Florea Voiculescu, inspectorului MEN Niculae Cristea, şi invitaţilor Laura Emilia Şerbănescu (Universitatea Politehnica Bucureşti), Muşata Bocoş (Universitatea ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca), Vasile Molan (Universitatea Bucureşti).

Publicitate

Pe parcursul a două zile, cadrele didactice vor participa la ateliere, prezentări de lucrări și dezbateri printre care: Managementul lecţiilor demonstrative în practica pedagogică a studenţilor, Centrarea curriculumului pe educabil - o autentică provocare psihologică şi pedagogică, Normativ, practic şi teoretic în practica pedagogică a viitorilor profesori, Raţionalizarea gestionării timpului de învăţare prin sistemul creditării programelor de studii, Psihopedagogie şi didactică generală, dar și multe altele.

Publicitate
Legal for YOUth Teads 300x250

Conferința se încheie miercuri, 7 august, când se va face un raport privind activitățile în plen și activitățile pe ateliere.

Publicitate