Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Conferinţă internaţională despre moarte, la Alba Iulia. Peste 60 de cercetători din 13 ţări participă la dezbateri

Publicat

În perioada 26 – 28 septembrie, la Alba Iulia se desfăşoară cea de-a VI-a ediţie a conferinţei internaţionale „Dying and Death in 18th-21st Century Europe”(Moarte şi murire în Europa secolelor XVIII-XX). Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc joi, de la ora 9.30, de Universitatea „1 Decembrie 1918”, în sala A9, în prezenţa președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel și prorectorului Universității „1 Decembrie 1918”, Achim Moise. Conferinţa are ca subiect de dezbatere „Modalităţi de moarte de Est şi Vest” (Eastern and Western Ways of Death). La dezbateri participă 62 de cercetători din 13 ţări  şi vor fi susţinute, în premieră, două workshopuri, „Muzică și durere: Trecut, Prezent și Viitor” şi „Înţelegere în familiile îndoliate”.

„Dying and Death in 18th-21st Century Europe” este o manifestare ştiinţifică iniţiată de către istoricul Marius Rotar din cadrul universităţii albaiuliene, bucurându-se de un larg prestigiu naţional şi international. Conferinţa se află poziţionată între primele 5 manifestări de gen din lume.

La deschiderea evenimentului a fost prezent președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, care le-a urat „bun venit” participanților.

„Sunt sigur că nimeni nu așteaptă cu plăcere moartea însă această tematică este analizată din ce în ce mai mult. Sper ca tot ce studiați și analizați la întâlnirile pe care le aveți zilele astea la Alba Iulia să vă ajute să găsiți răspuns la întrebări  care ne frământă pe noi oamenii de rând, pentru că voi sunteți speciali prin faptul că abordați o temă importantă deși toți ne gândim ce se va întâmpla cu noi după moarte. Dacă zilele acesta o să ajungeți la concluzii neplăcute eu vă invit să vizitați Alba Iulia și să vă simțiți bine”, le-a transmis Ion Dumitrel, participanților.

Sunt prezenți 62 de cercetători din 13 ţări (SUA, Marea Britanie, Italia, Macedonia, Noua Zeelandă, Brazilia, Serbia, Georgia, Elveţia, Lituania, Belgia, Ungaria şi România). Din ţară sunt reprezentate, pe lângă instituţia academică albaiuliană şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Oradea, Universitatea „A.I. Cuza” din Iaşi, precum şi Universitatea „Transilvania” din Braşov.

Lucrările care urmează să fie prezentate sunt organizate pe secţiuni paralele şi au ca tematică istoria culturală a morţii, eutanasia, îngrijirile paliative şi sfârşitul vieţii, etnografie si antropologie, ritualizări ale morţii în secolului al XXI-lea, cimitirele şi crematoriile.

Printre numele sonore care sunt prezente la Alba Iulia, la această manifestare ştiinţifică se numără Tony Walter (sociolog), profesor la Universitatea din Bath, Marea Britanie, Peter C. Jupp, Department of Divinity, Edinburgh University, Marea Britanie, Hilary J. Grainger, profesor la London College of Fashion, University College London, Marea Britanie, Ken Worpole, profesor emerit la Cities Institute, London Metropolitan University, Marea Britanie sau Ruth McManus, University of Canterbury, Noua Zeelandă.

În premieră vor fi organizate două workshopuri cu ocazia acestei conferinţe – „Muzică și durere: Trecut, Prezent și Viitor” (Music and Grief: Past, Present and Future) susţinut de Joy Berger, director de educaţie pentru Hospice Education Network, (SUA) şi „Înţelegerea în familiile îndoliate” (Meaning-making in Bereaved Families) de catre dr. Janice Nadeau, în cadrul Asociaţiei despre educaţia morţii şi consiliere (Association of Death Education and Counseling, SUA).

„Dying and Death in 18th-21st Century Europe” este unica manifestare ştiinţifică consacrată exclusiv tematicii morţii din ţara noastră şi din Centrul şi Sud Estul Europei, fiind prin definiţie a conferinţă interdisciplinară.

Puteţi vedea AICI programul conferinţei şi subiectele care vor fi dezbătute.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. coleg

    joi, 26.09.2013 at 10:09

    CE T****I

  2. popa blanca

    joi, 26.09.2013 at 11:07

    Ceva mai stupid n-am putut să aud şi să văd:„Modalităţi de moarte de Est şi Vest”
    Doamne, dar ce titlu, ce „lucrare „, ridicol, ridicol, ridicol!

  3. Petrica

    vineri, 27.09.2013 at 20:26

    Doamne!,unde s-a ajuns…?!asa ceva nu se poate.Sa organizezi o conferinta pe tema „moartea’!.Rusine sa va fie!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement