IMG_5148 2 Consilierul pentru România al Alteţei Sale Regale Prințul Charles de Wales, Jeremy Staniforth, a fost prezent joi, la Alba Iulia, în cadrul unei scurte vizite informale.

Acesta deţine şi funcţia onorifică de Înalt Reprezentant pentru Dezvoltare Durabilă, acordată de Guvernul României.

Publicitate

Jeremy Staniforth a participat, împreună cu primarul Mircea Hava, viceprimarii Paul Voicu și Gabriel Pleșa și alți reprezentanți ai autorităților și instituților locale, la ceremonialul schimbului de gardă, ce a avut loc începând cu ora 12.00, la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina.

jeremy staniforth Ulterior, a vizitat diferite obiective din Cetate. Vizita informală a consilierului Prinţului Charles a coincis cu sărbătorirea la Alba Iulia a Zilei Încoronării Regilor Ferdinand şi Maria.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Printr-o decizie din anul 2009 a Guvernului României, Jeremy Staniforth, consilier personal pentru România al Alteţei Sale Regale, Prinţul Charles de Wales, a primit funcţia onorifică de Înalt Reprezentant pentru Dezvoltare Durabilă, iar activitatea sa este sustituta de un compartiment creat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Decizia a fost motivată în contextul disponibilităţii exprimate de Prinţul Charles de a iniţia, a susţine şi de a coordona proiecte de dezvoltare durabilă în zona Carpaţilor.

Staniforth a vizitat până acum mai multe zone din România, în vederea evaluării potenţialului şi promovării aplicării unor proiecte europene în agricultură şi turism.

Publicitate