Connect with us
Publicitate

Actualitate

Comunicat PNL. Constantin-Daniel Cadariu: Organizațiile de Management al Destinațiilor sunt șansa turismului românesc de a evolua

Publicat

PNL Alba continuă seria întâlnirilor la care sunt chemați să participe reprezentanți ai ministerelor, ai autorităților de implementare, dar și alți decidenți din spectrul guvernamental, față-n față cu reprezentanți ai administrațiilor locale, și nu numai, din județul Alba. Constantin-Daniel CADARIU, ministrul în al cărui portofoliu este turismul și sectorul dedicat IMM-urilor, a ajuns la Alba Iulia. Cele două întâlniri de lucru, consecutive, cu primari, dar și agenți economici din turism și alți reprezentanți ai unor asociații profesionale din acest domeniu, i-au oferit ministrului ocazia să noteze propuneri și să ofere lămuriri, atât în privința viitorului cadru legislativ, dar și în ce privește obligația României de a crea Organizațiile de Management al Destinațiilor.

„Este șansa turismului românesc de a evolua calitativ, spre standarde pe care toată lumea le dorește. Prin profesionalizare și prin asimilarea tuturor celor implicați. Ne dorim ca foarte curând să putem transmite Comisiei o propunere, o cartografiere a celor opt OMD-uri asupra cărora nimeni nu are dubii și toți cei din domeniu le vor operabile. Deși avem termen până-n septembrie, pentru constituirea unei legislații care să le asigure funcționarea, am vrea ca până în iulie să putem trece și această etapă”- a transmis Cadariu, la Alba Iulia.

Primarii din Alba, implicații în diverse formule asociative ce le sporesc șansele de a accesa fonduri europene, i-au transmis ministrului opinii cu privire la măsuri care să ofere un cadru versatil și aplicabil pentru toate UAT-urile, nu doar în cazul celor devenite stațiuni turistice.

A doua întânire, cu reprezentanți ai sectorului turistic, a însemnat oportunitatea acestora de a-i transmite ministrului doleanțe mai vechi cu care se confruntă HORECA, ghizii turistici și reprezentanții unor arii protejate, cum ar fi Parcul Național Apuseni. S-au purtat discuții referitoare la acreditarea tutror structurilor de turism ce oferă cazări, voucherele de vacanță, necesitatea ca agențiile guvernamentale ce stabilesc trasee turistice în arii protejate să o facă cu acordul administratorilor, dar și modalități care să ofere un echilibru la nivelul practicării profesiei de ghid turistic, în afara granițelor țării, având în vedere că în prezent străinii pot face acest lucru în România, dar nu și ghizii români. Pe de altă parte, agenții partenere ANAT i-au atras atenția ministrului de resort cu privire la controalele tematice practicate nejustificat de către minister, dar și asupra necesității unei legislații adaptate care să le oferă mai multă protecție detailiștilor pentru evitarea unor decompensări în piață, de genul celei provocată, recent, de falimentul unui mare tur operator pe relația Grecia.

„Foarte curând vom închide și obligațiile de plată ce revin ministerului, pe Măsura 2 – granturi pentru IMM-uri. Până acum s-au achitat banii către 1100 de beneficiari. E adevărat că această cheltuială aduce bugetul ministerului la o cotă de utilizare de 70%, dar suntem optimiști că la următoarele rectificări vom putea propune și finanța și alte asemenea programe. Cea de-a trei ediție a Start-up Nation, de exemplu, va exclude baremul locurilor de muncă, dar va aduce, cel mai probabil, un procent de cofinanțare. Avem un palier dedicat inclusiv diasporei, pentru a încuraja românii să revină și să investească acasă. În afara concentrării pe rezolvarea aspectelor ce țin de implementarea PNRR pe turism, mai avem de lămurit un alt punct din programul de guvernare, ce se referă la susținerea investițiilor din stațiunile balneare ale României. Iar în județul Alba avem un exemplu concret, prin Ocna Mureș.” – a mai declarat ministrul Cadariu, la Alba Iulia.

Vizita ministrului s-a încheiat cu o conferință de presă, la care acesta a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

Astfel de formule de lucru, care reunesc toți factori implicați și interesați în a discuta față în față cu un ministru de resort, sunt cheia în care PNL Alba încurajează dialogul și identificarea unor probleme dar și soluțiile pentru acestea.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate