Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu celelalte forțe implicate, continuă activitățile de căutare a bărbatului dispărut de la un centru din Galda de Jos. Nu a fost identificat până duminică după-amiaza.

Publicitate

În sprijinul polițiștilor acționează efective din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba, Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, precum și voluntari.

Bărbatul, Eugen Fănel Miheț (55 de ani, din Câmpeni), cunoscut cu afecțiuni psihice, a fost dat dispărut sâmbătă, 11, iulie, după ce a plecat de la un centru din localitatea Galda de Jos și nu a revenit.

Publicitate

Bărbatul are următoarele semnalmente:

  • 1,80 m înălțime;
  • Aproximativ 90 de kilograme;
  • Ochi căprui;
  • Față ovală.
Publicitate

Acesta poartă un hanorac verde, blugi albaștri și un tricou verde cu inscripții.

Persoanele care dețin informații ce ar putea conduce la identificarea bărbatului sunt rugate să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.