Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Cum au sărbătorit elevii Școlii „Avram Iancu” din Alba Iulia Ziua Internațională a Femeilor și Fetelor din Domeniul Științei

Publicat

Elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia au sărbătorit „Ziua Internațională a Femeilor și Fetelor din Domeniul Științei” prin intermediul unor prelegeri, demonstrații și experimente științifice.

Elevii au aflat că femeile și fetele joacă un rol esențial în comunitatea științifică și tehnologică și că participarea lor trebuie încurajată. Potrivit UNESCO, în prezent, mai puțin de 30 % dintre cercetătorii din întreaga lume sunt femei. Copiii au aflat despre Marie Curie și fiica sa, Irène Joliot-Curie, despre Hedy Lamarr și Ana Aslan, transmit reprezentanții școlii.

Vulcani activi, rachete, roboți

Copiii s-au grupat pe echipe și au creat vulcani activi, rachete propulsate cu ajutorul amestecului dintre baze și acizi (oțet și bicarbonat), au montat roboți, au montat mini eoliene, au creat un candelabru cu sistemul solar sau au folosit proprietățile magneților, au reprodus hârtia de transfer. Alții au creat schițele unor invenții care încă nu există: mașina de scris teme (autohomework machine); brățara inteligentă și altele.

Prin joc, elevii s-au apropiat de domeniul științei înțelegând că orice invenție presupune costuri materiale, de timp, dar mai ales perseverență.

Unele experimente pot eșua, dar prin autoanaliză și reflecție se poate ajunge la rezultatul dorit. „Activitatea pe grupe încurajează nu doar colaborarea și introspecția, ci realizează și coeziunea de grup, un element esențial pentru reușita unei inițiative”, a precizat prof. Diane Popa.

Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului eTwinning „Art and Science” de pe European School Education Platform, coordonat de prof. Diane Popa.

Ziua Internațională a Femeilor și Fetelor din Domeniul Științei

„Ziua Internațională a Femeilor și Fetelor din Domeniul Științei”, aflată la a opta ediție, a fost declarată de Adunarea Generală a ONU în 2015.

Este sărbătorită în fiecare an pe 11 februarie. Această zi este pe Agenda 2030 este Obiectivul numărul 6 (Apă curată și sanitație) din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă propusă de ONU în 2015, un program văzut ca o acțiune comună pentru ameliorarea celor trei dimensiuni: economic, social şi de mediu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement