Preșcolarii din Alba Iulia au avut ocazia să-și demonstreze cunoștințele privind circulația rutieră, în cadrul concursului ”Micii Pietoni”. 

Mai exact, marți, 13 iunie 2023, la Grădinița cu Program Normal Bărăbanț, din Alba Iulia, a avut loc o nouă ediție a concursului „Micii pietoni”, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Publicitate

Potrivit polițiștilor, echipajele au fost alcătuite din câte doi preșcolari, de la grădinițele din Alba Iulia, care au avut de parcurs câte 3 probe: demonstrarea cunoștințelor privind regulile de circulație pietonală, recitarea unei poezii sau interpretarea unui cântec cu tematică rutieră și o probă practică.

Copiii au demonstrat cunoștințe temeinice privind regulile de circulație, pe care  le-au aplicat corect la proba practică a concursului precum și talent în susținerea momentelor artistice, toți fiind declarați câștigători și răsplătiți cu medalii, permise de buni pieton, jocuri, diplome, rechizite și cărți de activități adaptate vârstei lor.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Activitățile cuprinse în calendarul proiectului „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”  vor continua, mâine, 14 iunie, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, cu etapa județeană a concursului de siguranță rutieră.

sursă foto: IPJ Alba.